Maria Petre

Noi suntem oamenii pe care îi aşteptăm

Archive for the tag “armonie”

Despre tradiții, din nou

Azi e Sfântul Dumitru. În tradiție se spun multe despre semnificația, mai ales agrară, a acestei zile. Dacă despre Sfântul Gheorghe, care se serbează mereu pe 23 aprilie, se spune că alungă iarna, despre sărbătoarea de azi care pică mereu pe 26 octombrie, se spune că desfrunzeste codrul și usucă plantele. În ziua aceasta, căldura intră în pământ, iar țăranii taie coama cailor tineri pentru ca aceasta să crească frumos. Sunt frumoase cele două repere, sunt frumoase tradițiile. La mulți ani celor ce poartă numele acesta, cunoscuți și necunoscuți!

Anunțuri

Altă viață

Azi am mers, la prânz, în parcul Orangerie din apropierea Parlamentului European. E un loc extraordinar, cu o grămadă de animăluțe și păsări, cu niște copaci aproape seculari, plin mereu de oameni. Din loc în loc găsești câte un Toutou-Bar. Ce e Toutou-Bar? Un fel de Cuțu-Bar. O cutie, un suport, cu două vase pline mereu cu apă pentru căței. Pentru cățeii care vin la plimbare cu stăpânii, că aici niciunul nu e părăsit. Da, nu există cîine sau pisică maidaneze, nu cred că se miră cineva. Drumul spre parc e plin și el de copaci, care au în vârf cuiburi mari de berze. Barza e pasăre protejată aici, parcul e o adevărată rezervație, iarna nu migrează, și, în plus, e mascota orașului.

Orașul acesta alsacian are o liniște doar a lui și o frumusețe la fel. Plin de turiști, plin de studenți, de funcționari europeni, nu se lasă niciodată tulburat. Cu arbuștii înfloriți mereu, plin de magnolii uriașe primăvara, de hortensii de toate culorile, de catedrale de unde se aud clopotele. Străbătut de rîul Aar își continuă viața, neperturbat de nimeni, de nimic.

Duminică e turul doi de alegeri legislative în Franța. În parc era un panou. Cu 4 (patru) afișe de candidați.

Moșii de vară

Îmi place foarte mult tradiția acestei zile. Se împart vase cu mâncare pentru pomenirea celor plecați. Am câteva amintiri dragi: oala de pământ cu trandafir și mentă la coadă, cu o mână de cireșe în ea, lingura de lemn și gustul grișului cu lapte sau al pilafului cu găină adevărată făcute de mama de Moși. Când mama era bine și era la Grindu, mergeam obligatoriu la ea azi, să mănânc pilaf. Azi, deși am făcut la rândul meu tradiția, tot mi-e dor de pilaf și de grișul mâncat cu lingura de lemn. Sunt unice!

Fascinația primăverii

Azi sunt Floriile. Explozia de primăvară, de viață, e tot mai clară. Mugurii de acum câteva zile s-au schimbat în flori de vișin la balconul pisicuțelor mele. Tot geamul e acoperit de florile vișinului și soarele se strecoară în casă printre ele. V-am mai povestit de cuibul pescărușilor noștri de pe acoperiș. Acum câteva minute el și-l păzea țanțos, cu aripile desfăcute, de o stăncuță hoață care vroia să îl atace. N-a avut nici o șansa. E fascinantă primăvara. Vezi totul crescând, în fiecare zi. La fel suntem și noi. Puiul nostru de om, Eva Nicole, care are acum 4 luni, râde, ascultă, gângurește, chiuie, crește frumos, încurajată de primăvară și înconjurată de dragoste. Fascinația primăverii e, de fapt, fascinația vieții. Înmugurim, înflorim, facem fructe, ne cad funzele, iernăm uneori și apoi de la capăt. Azi e ziua multor oameni dragi. Tuturor, LA MULȚI ANI!

Daruri

Chiar dacă a fost o vreme ușor cenușie, în ciuda ei, Ziua Femeii a fost o zi frumoasă. Și plină. De copiii mei, în primul rând. De Eva mică. De prietene, de flori, de trandafiri galbeni aduși de curier, pe seară, de la Mara. De femei minunate care și-au alungat grijile cotidiene pentru a petrece câteva momente frumoase împreună. De Catrinel și Spartacus, pisicile mele, cărora le place mult buchetul de trandafiri galbeni. Mulțumesc Ziua Femeii pentru darurile tale.

Mărțișor

La daci azi începea noul an. Sub semnul lui Marte. Cel mai mult și mai clar îmi amintesc de la țară, șnurul roșu-alb legat la încheietura mâinii stângi a bunicii și a mamei. Totul e nou, totul se schimbă, totul crește, o ia de la capăt. Lumina, viața, ghiocelul, zambilele, mugurii copacilor. Și mugurii de viață, așa ca Eva Nicole.

Martisor

Martisor

Fericire

Nu am postat nimic de câteva zile. Am trăit din plin și fericit primul dintre rosturi: familia. Sâmbătă, pe 25 februarie a fost botezul primei mele nepoate, a lui Eva Nicole, care s-a născut de Sfântul Nicolae. De vineri, de când  fata mea a venit acasă, am trăit plin, fericit, sensibil, toate clipele exclusiv cu familia mea. Am fost foarte emoționată la slujba și ceremonia botezului celei mici, iar ea părea că știe ce i se întâmplă. A fost cuminte ca un înger și la ceremonie și după. Nu există dar mai mare decât cel ce mi-a fost dat și mulțumesc lui Dumnezeu pentru asta. Să-ți vezi copiii, la rândul lor, fericiți cu familiile lor și  toți pe lângă tine e un vis trăit aievea.

Zăpezile copilăriei

Peisajul de afară îmi aduce aminte de ele. Zăpadă și ger. Fără nici o prognoză și fără televizor, tatăl meu știa dinainte venirea lor. După semnele cerului, după direcția vântului. Oamenii aveau rosturile clare, iar zăpezile erau mult mai mari. Primul dintre rosturi era o lopată, care înnopta în sala de la intrarea în casă. La îndemână, zicea tata. Echipat cu căciulă de blană din blana mielului de la Paște, cu cojoc de oaie din din blana oii făcute pastramă într-o toamnă, și cu mănuși de lână cu un singur deget tricotate de mama, tata își lua lopata și începea să croiască tranșee. Elibera intrarea în casă. Primul tranșeu era spre grajdul plin de animale. Al doilea spre cotețul plin de păsări. Prin tranșeu, mama le aducea hrană și apă caldă. Ele cotcodăceau nedumerite în ușa cotețului. Urma tranșeul pe lângă casă, până la drum și poteca de ieșire în drum. Asta dura uneori până la prânz, alteori toată ziua. Viața mergea mai departe, într-o frumusețe netulburată. Țin minte, nu știu dacă eram sau nu la școală, o nuntă pe ulița mea, într-o iarnă în care zăpada era cât casa. Oamenii jucau pe zăpadă în dreptul hornurilor, iar mireasa se confunda cu peisajul.

Crăciunul cu copiii mei

Aproape au trecut Sărbătorile. Cea mai frumoasă dintre ele, Crăciunul cu copiii mei, îmi este încă proaspătă în suflet. Se spune că totul se înregistrează și că odată ce trăiești niște zile minunate, ele nu mor ci încearcă să antreneze și celelalte zile pe urmele lor, pentru a le semăna. Se mai spune că trebuie să încercam să trăim bine o singură zi, de exemplu Crăciunul și această zi va vorbi cu următoarele și le va învăța să fie asemenea ei: echilibrate, ordonate, armonioase!

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: