Maria Petre

Noi suntem oamenii pe care îi aşteptăm

Archive for the month “Mai, 2012”

Textul de azi

De ani buni citesc zilnic câte o pagină dintr-o serie de cărți extrem de interesante ale filozofului și pedagogului de origine bulgară Omraam Mikhael Aivanhov. Ele se cheamă «Gânduri pentru fiecare zi». Fiecare zi are textul ei. Iată textul de azi, 29 mai.

«În primii lor ani de viață, copiii intră în contact cu ființele lumii invizibile, le surâd, au discuții cu ele, ascultând și răspunzând. Când spun însă adulților toate astea, și în special părinților lor, ei nu le dau nici o atenție sau îi fac să tacă: ce-or mai fi și aceste invenții. Și totuși, dacă ar accepta să asculte povestirile copiilor și i-ar întreba, ar avea niște revelații uimitoare, ei se lipsesc astfel de ceva foarte prețios. Poate că nu este cazul pentru toți, dar anumiți copii aduc cu ei niște amintiri din epoci străvechi în care oamenii considerau întreaga natură ca un organism viu, fiind într-o legătură constantă cu ea. Această memorie există în general până la vârsta de șapte ani, apoi se estompează pe măsură ce ei cresc, dar și din cauza educației primite, a limbajului și atitudinii adulților. Mai târziu, ei râd chiar de aceste copilării, care erau, așa își închipuie, rodul imaginației lor. Acolo se găseau totuși vestigiile unui trecut înscris în sufletul lor și este păcat că ei îl lasă să se șteargă.»

Anunțuri

Gânduri de Constantin și Elena

Tradiția spune că în această zi păsările de pădure își învață puii să zboare și că păstorii hotărăsc cine le va fi baci.

În lumea noastră globalizată, în care nimeni nu mai știe ceva de asta, tocmai s-a terminat G8. Cu concluzia că ar fi mai degrabă utile măsuri de creștere economică pentru a compensa efectele austerității. Asta mă face să mă întreb cât de păguboasă, dar și de mincinoasă este această retorică a austerității. Cu sprijinul instituțiilor financiare mondiale, profund ideologizate și ele, a fost decretată chiar ca unică soluție la un moment dat. Mă întreb de asemenea, oare suntem în criză din cauza statului social sau din cauza încrederii promovate și de stânga și de dreapta în ultimele trei decenii în puterea piețelor libere de a aduce prosperitate și stabilitate? Nu cumva lăcomia și imoralitatea acestor piețe fără față ne-au adus unde suntem?

Tony Judt spunea că nu piața poate determina scopul unei societăți și că de lucrul acesta noi suntem responsabili. Străzile din Atena, din Madrid și din alte capitale ne arată că nu austeritatea atât de dragă piețelor era soluția. Dacă nu statul a creat criza, de ce distrugerea lui, a acelor garanții sociale menite să aducă protecție și un minim de echitate, ar fi soluția crizei?

Am citit undeva, a propos de ziua de azi și de tradiția cu păsările pădurii, că atunci când știi să zbori singur, poți să îi înveți și pe alții să zboare. Aș vrea să îi pot întreba pe cei ce conduc lumea de azi: “voi chiar știți să zburați?”

La mulți ani pentru toate Elenele și toți Constantinii pe care îi cunosc sau nu îi cunosc!

Încotro?

Campanie anostă, dar multă risipă. Competitorii pentru alegerile din 10 iunie se întrec în afișaj dar nu spun nimic pe fond. Am mai spus că în România cheltuielile de campanie depășesc cu mult pe cele din țări precum Belgia, pe care le-am urmărit cu mare atenție. La două rânduri de alegeri am fost foarte atentă la acest lucru la Bruxelles. Nici un panou mare, nici un banner. La noi, puzderie. Ce înseamnă asta? Înseamnă că politicienii lor sunt mult mai decenți și că nu-i sfidează pe alegători prin cheltuielile de campanie. Ce materiale foloseau cei din Belgia? Afișe, modeste și expuse prin vitrine sau pe panoul de la secțiile de votare și pliante pe care le primești în cutia poștală.

Campania de la Slobozia nu spune nimic pe fond. Ce facem cu apa? Ce soluții ne propun candidații? Eu nu am auzit niciuna. Dacă nu au, e dramatic. Pentru noi. În plus, nu doar PDL-ul va plăti pentru nebunia de a avea primari dintr-un singur tur. Vom plăti cu toții, pentru că în următorii 4 ani, destinele comunităților locale vor fi conduse de oameni cu cea mai mică reprezentativitate. Vom vedea ce generează asta, acolo unde, de exemplu, două treimi din oameni au votat altceva.

Am găsit zilele trecute mesajul meu în încheierea campaniei din 2008, când am candidat la funcția de primar al Sloboziei. El suna așa:

„Decidem pe 1 iunie (așa era acum 4 ani), dacă vrem să trăim de azi pe mâine, dacă alegem un primar care să se ocupe doar de treburile curente sau un primar cu viziune, care are o strategie de dezvoltare a orașului.”

Destul de actual mesajul. Acum ce decidem?

Ziua Europei

Parlamentul European e plin azi de acțiuni dedicate, plenul a început cu acest subiect, la ea acasă Europa își serbează ziua cu adevărat. La noi acasă, destul de firav. Din ce în ce mai firav. În 2006, am organizat la Slobozia, o acțiune amplă, frumoasă, dedicată acestei zile. Ea s-a numit €”Europa din inima mea”€™. Au fost concursuri de eseuri în licee, de desene ale copiilor din grădinițe, competiții sportive, concert de muzică europeană, ceremonia construcției europene, realizată de elevii regretatului Oliviu Vladulescu, premierea celor născuți de ziua Europei, inclusiv a mămicilor și doctorilor din maternitate, etc. Echipe întregi de voluntari și multe instituții locale au lucrat atunci excelent împreună. Le sunt și acum profund recunoscătoare. Acum, din inima Europei, pot să spun doar La mulți ani Slobozia și Ialomița, europene de cinci ani.

Visul francez

„Să dăruim o viață mai bună copiilor noștri. Sunt mândru că am reușit să readuc speranța”. Au fost două din elementele cheie ale mesajului lui François Hollande, noul președinte socialist al Franței. Profund adevărate, pentru că ceea ce-i lipsea societății franceze și ceea ce-i lipsește societății actuale este speranța. Criza și politicile de dreapta au ucis ușor-ușor orice orizont, orice urmă de speranță că se poate mai bine, că nu trebuie distrus tot ceea ce societatea umană a creat din necesitate și nu din moft. E interesant că în acest context și noi pornim din nou la drum după ce părea totul încremenit. E una din puținele dăți în care părem că ne mișcăm sincron cu lumea din jur. Sper că acest început să fie inspirat, să fie responsabil și conștient de nevoia uriașă de speranță a românilor. De vis românesc.

Aventuri în statul român

(sau ‘nici o faptă bună nu scapă nepedepsită’)

Am pornit împreună cu cumnata mea Mariana Petre, acum două zile, să înscriem la școală o fetiță care, din nefericire, este acum doar cu bunica ei de aproape 80 de ani. Copilul s-a născut în Italia și n-am găsit, pentru moment, transcrierea în România a actului ei de naștere. S-a născut în Italia, părinții români amândoi, dar trăiește în Slobozia din 2008 sau 2009.

Am vorbit mai întâi la Inspectoratul Școlar. Vești bune: nici un copil nu va rămâne în afara școlii. Am mers la școala nr. 2 de care aparține. Alte vești bune, va fi la această școală după ce avem transcrierea actului de naștere. Noi însă, eu și Mariana, nu avem dreptul de a-l obține, nefiind rude. Doar bunica. De 80 de ani. Încep drumurile pentru a crea dreptul bunicii. Serviciul local de evidență a persoanei, înainte de asta cel județean, primărie, judecătorie, din nou primărie, prefectură pentru apostilă, traducător autorizat, termen la judecătorie, mai încolo…

Am început doar alaltăieri. În spate e bunica, mult în spate, complet depășită și neputincioasă. În față e fetița pe care vrem să o înscriem la școală. Vă țin la curent cu mersul acestei aventuri în statul modernizat.

Un partid de opoziție

PD-ul e un partid format în opoziție. În perioada lui bună, când PSD era un monolit imposibil de învins, PD-ul era o mișcare reformatoare, idealistă și hotărâtă. Reflexul luptei era unul firesc, în pofida dezechilibrului de forțe. Atunci politica chiar se făcea din convingere.

Ce vreau să spun e că PD-ul s-a format cu mentalitatea acestei bătălii, a micului opozant în luptă cu monolitul. În mod absolut hilar, această mentalitate a rămas parte a identității partidului și în ultimii patru ani, timp pe care foștii mei colegi l-au petrecut la putere. Pe care putere au exercitat-o într-un mod mult mai discreționar decât ar fi visat vreodată PSD-ul să o facă, chiar și în vremurile lui cele mai negre. Patru ani pe care i-au petrecut strigând ‘hotii’, ‘Grivco’, ‘jos Nastase’, cu mâinile bine înfipte în sacul cu bunătăți.

Așa că nu mă surprinde ușurința cu care aruncă deja acuze și avertizări asupra noului guvern. Opoziția face parte din ADN-ul PD-ului. Dar micul opozant bătăios a devenit de mult o mafie grețoasă și obeză. Care nu lasă în urmă decât furt și distrugere. Retorica lor bătăioasă zdrăngăne ca o tinichea, iar sufletul și convingerea i-au părăsit de mult.

Arminden

Îmi amintesc că am citit un articol, de mult, în care era vorba de această semnificație a zilei de 1 mai. Arminden e vechiul zeu al vegetației, care proteja recoltele și animalele. În tradiția populară se mai  numește ziua pelinului – se culege această plantă bună de leac, sau ziua bețivilor – se bea vin roșu cu pelin. Ea, ziua de Arminden e, de fapt, începutul verii. În unele zone, țăranii îi spun Odihna Pământului. Boii nu se pun la treabă în această zi pentru că se îmbolnăvesc și chiar mor. E interesantă această semnificație a Sărbătorii Muncii, faptul că ea e zi liberă de mai bine de 100 de ani și că e astfel, un fel de odihnă globală a pământului.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: