Maria Petre

Noi suntem oamenii pe care îi aşteptăm

Archive for the month “Septembrie, 2012”

Cu tristețe

…despre nesimțirea cinică.

„Nu am făcut foarte multe prostii până acum, deci pot continua”.

E o frază definitorie pentru mulți dintre veteranii parlamentului și ai politicii românești. Nu știu să spun dacă în ea e mai multă inconștiență, mai multă nesimțire, mai mult interes personal sau e doar cinism involuntar. Îl cunosc pe autor. A făcut prostii cu carul, a profitat cât a putut de mult, a trăit din 1992 încoace ca un mare boier, și, da, nu a făcut nimic notabil pentru cei pe spatele cărora profită de 5 mandate. E un artist al aranjamentelor, al sforăriilor, al binelui personal, al profitului maxim din calitatea de deputat sau senator și mai ales de lider de grup. Puțină lume îl cunoaște după 5 mandate. Și ce dacă? El mai vrea unul.

În felul lui are dreptate. Dacă 5 au mers atât de bine, de ce nu ar merge și al 6-lea? E întruchiparea perfectă a tipologiei alesului care a făcut ca tânăra democrație românească să fie azi atât de obosită și atât de șubredă. Sper din tot sufletul ca la alegerile din decembrie să mai aibă puterea și să se scuture zdravăn de acest tip de balast cinic. Pentru că acest balast este unul din motivele care fac posibilă campania rău intenționată și periculoasă pentru democrație de decredibilizare a instituției parlamentului, susținută cu atâta insistență de alte forțe ale statului.

Despre stejari și oameni frumoși

M-am alăturat ieri, cu mare drag, luptei pe care Clementina și Florin au început-o în apărarea stejarilor din piața și zona centrală a Sloboziei. Municipalitatea are de gând, se pare, să taie, de-a valma, o parte din bogăția, din amprenta verde a orașului nostru, niște stejari minunați, printre care și unul secular. Ar fi o crimă.

Din 1975 când am venit în oraș și până azi, fără excepție, prietenii și vizitatorii mei din alte zone ale României sau chiar străinii, mi-au spus mereu același lucru: orășelul nostru este frumos pentru că este foarte verde. Acesta este primul argument. Al doilea este că stejarul nu este un copac oarecare. El crește în zeci de ani și trăiește sute, și emană o energie benefică, vorbesc de planul subtil, de care nu suntem întotdeauna sau nu suntem toți conștienți. Al treilea argument este că orice proiect de modernizare a unei piețe publice îi poate include și trebuie acceptată această soluție dacă cetățenii sunt de acord cu ea.

În documentarul lui Florin pentru apărarea de drujbă a stejarilor din Piața Revoluției, de pe Episcopiei și Chimiei, am văzut o imagine incredibil de frumoasă: o familie, mamă, tată și cei doi copii, abia au cuprins cu brațele stejarul care are 3,50 m în circumferință.

Mă bucur că încă mai există, în lumea asta aproape bezmetică, așa niște oameni frumoși care apără stejarii. Și viața adevărată.

La DNA ca la biserică

Nu exagerez cu nimic. În curând, așa va fi. O nouă religie. Unul câte unul, trecem pe la DNA. Dacă nu ne aliniem, evident. Nici nu contează dacă am comis sau nu vreo ilegalitate.

Da, acest ‘stat de drepti’ și nu de drept chiar e țăndări. Nu, nu din cauza referendumului sau a schimbării Robertei ci dintr-o cauză mult mai parșivă. E un stat dezechilibrat complet și intenționat în favoarea uneia dintre puteri, anume a justiției. Ani și ani de zile, înainte și după aderare am fost presați cu asta, cu reforma și independența acestei puteri (ambele discutabile). Așa am ajuns ca ei să aibă salarii și pensii de două – trei ori mai mari decât al celorlalte puteri din România, ca ei să se comporte ca mici Dumnezei pe care nu îi poți critica fără a fi acuzat de subminare. Și tot așa am ajuns și la controlul politic prin intermediul DNA-ului.

Prin 1996, asta era tema principală de dezbatere în SUA: cum să facă să îndrepte dezechilibrul care se crease între puterile statului, ca justiția să nu le mai domine și să le controleze unilateral pe celelalte două. Ei aveau 200 de ani de democrație și nu neglijau nici un derapaj. Noi am ajuns cam devreme la acest dezechilibru și el a devenit periculos și cultivat intens în ultimii 8 ani. Astfel încât să servească drept unealtă unor interese fără îndoială obscure.

Nu vreau să înțelegeți că nu e nevoie de o putere judecătorească eficientă și independentă, evident că nu asta vreau să spun. Însă o democrație funcțională are nevoie în primul rând de echilibru, care în România lipsește cu desăvârșire.

Uneori mă întreb dacă nu era cumva mai necesar și mai util un soi de mecanism de control și de verificare pe zona de utilizare a fondurilor europene decât pe justiție. Cui îi pasă azi că nivelul de trai din România și Bulgaria sunt cele mai mici din Uniune? În ultimii 22 de ani am închis școli și spitale cu duiumul dar am deschis mereu noi și noi judecătorii, curți de apel, tribunale, parchete și DNA-uri, rămânând constant și săracii și corupții Europei. Cred că Europa unită și solidară înseamnă pe fond, mai puțină  sărăcie, inclusiv pentru români. Acum, nu peste 50 de ani.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: