Maria Petre

Noi suntem oamenii pe care îi aşteptăm

Archive for the tag “dezbatere”

Duminica orbului

Votăm pentru Parlamentul European 2014-2019, în duminica orbului din calendarul ortodox. Pilda din Evanghelii, vorbeşte despre vindecarea de către Isus a orbului din naştere. În România s-a mai votat în această zi din calendar în 1990, pe 20 mai. Nu cred că e mare diferenţa faţă de atunci. Cred, de asemenea că rezultatul va fi unul aproape la fel de dezechilibrat, adică, unii vor lua aproape jumătate din cele 32 de mandate ale României iar restul se va împărţi. Şi mai cred că oamenii vor vota într-o totală necunoştinţă de cauză, aproape ca orbii. Diferenţa notabilă dar păgubosă pentru democraţia românească dar şi europeană este că dacă în 1990 participarea la vot a fost masivă, acum ea va fi forte scăzută.

Campania a fost extrem de anostă şi de inadaptată la scopul ei real. Un singur partid a dominat terenul, mă refer la partea de imagine, la campania vizuală. Pe toate panourile mari şi mici din Slobozia şi nu numai, Victor Ponta ne îndeamnă să fim mândri că suntem români. De ce el şi nu Daciana? Ce a căutat preşedintele în această campanie? Unii zic că ar avea legătură cu alegerile prezidenţiale de la toamnă, deci omul harnic îşi face iarăşi vara sanie.

Probabil că aşa se explică faptul că oameni respectabili altfel mi-au spus că votează azi că să nu elibereze Ponta deţinuţii dacă va fi preşedinte. Alţii nu îl votează, de exemplu, pe Mircea Diaconu pentru că l-au auzit odată, mai demult, vorbind de rău comunismul. Am şi prieteni care votează cu el pentru că nu a fost singurul incompatibil din ţara asta. O bătrână şi un bătrân priveau acum câteva zile, îndelung, cu mâna streaşină la ochi, panoul enorm de pe casa de culturăşi se bucurau, cu siguranţă, văzându-l acolo pe primarul Stoica, aşa că îl vor vota azi tot pe el. Sunt doar câteva exemple, dureros de adevărate.

Ca să nu mai vorbim de faptul că nu a fost nici o dezbatere serioasă despre prezentul şi viitorul nostru dar şi al Uniunii Europene, că sunt pe liste oameni care mi-au fost colegi, adică sunt în Parlamentul European din septembrie 2005 continuu şi nu s-a găsit nimeni să îi întrebe câte rapoarte au avut sau ce acţiuni de promovare a ţării ăsteia au organizat în cei 9 ani. Ca să nu mai vorbim de patentul, de invenţia pur româneascăşi originală de a le spune deputaţilor europeni” europarlamentari”. Şi, uite-aşa va nimeri orbul Bruxelles-ul şi nu Brăila, cum credeam noi când nu intrasem în Uniune.

Cât despre vindecarea democraţiei noastre, mai aşteptăm un pic. O altă duminică, poate alte alegeri.

Gânduri de Constantin și Elena

Tradiția spune că în această zi păsările de pădure își învață puii să zboare și că păstorii hotărăsc cine le va fi baci.

În lumea noastră globalizată, în care nimeni nu mai știe ceva de asta, tocmai s-a terminat G8. Cu concluzia că ar fi mai degrabă utile măsuri de creștere economică pentru a compensa efectele austerității. Asta mă face să mă întreb cât de păguboasă, dar și de mincinoasă este această retorică a austerității. Cu sprijinul instituțiilor financiare mondiale, profund ideologizate și ele, a fost decretată chiar ca unică soluție la un moment dat. Mă întreb de asemenea, oare suntem în criză din cauza statului social sau din cauza încrederii promovate și de stânga și de dreapta în ultimele trei decenii în puterea piețelor libere de a aduce prosperitate și stabilitate? Nu cumva lăcomia și imoralitatea acestor piețe fără față ne-au adus unde suntem?

Tony Judt spunea că nu piața poate determina scopul unei societăți și că de lucrul acesta noi suntem responsabili. Străzile din Atena, din Madrid și din alte capitale ne arată că nu austeritatea atât de dragă piețelor era soluția. Dacă nu statul a creat criza, de ce distrugerea lui, a acelor garanții sociale menite să aducă protecție și un minim de echitate, ar fi soluția crizei?

Am citit undeva, a propos de ziua de azi și de tradiția cu păsările pădurii, că atunci când știi să zbori singur, poți să îi înveți și pe alții să zboare. Aș vrea să îi pot întreba pe cei ce conduc lumea de azi: “voi chiar știți să zburați?”

La mulți ani pentru toate Elenele și toți Constantinii pe care îi cunosc sau nu îi cunosc!

Semne de însănătoșire

Constat în ultimele câteva săptămâni că dăm semne de sănătate. Noi, ca societate. E un soi de reviriment, mult mai articulat după Piața Universității. La ce mă refer? S-a dezbătut mult și cu rezultat benefic privatizarea Cupru Min. Guvernanții au anulat licitația după ce premierul se lăudase cu ea. S-a protestat, se dezbate zilnic problema gazelor de șist. Aceiași guvernanți au început să vorbească, să dea informații, să spună că nu s-a dat autorizația de mediu, că un timp e vorba ca Chevron să facă doar explorare și nu exploatare, etc. E de bine și asta. Apoi, lui Theodor Stolojan nu îi ies cifrele, nu bate PIB-ul cu veniturile. Iese public și cere să se lămurească bulibășeala. Culmea e că are dreptate și un economist stagiar înțelege de ce. La fel de dezbătut e și proiectul de modificare a legii privind avorturile, pe care inițiatorii l-au prezentat in mod ipocrit drept panaceul creșterii demografice. E drept că par picați direct din lună și că habar nu au de subiect, că par inspirați de Ceaușescu, cu ușoară frică dar cu mult cinism. De fapt cu doza lor normală.

Salut deci primăvara din societate, din media, sper să dureze și dincolo de anotimp.

Dezertare

Acum două zile, câteva mii de oameni au ieșit în stradă la Bârlad. Au protestat împotriva exploatării gazelor de șist ale căror rezerve au fost cedate gigantului american Chevron. Când, cum, de ce? Nimic nu a fost public, nu a fost nici o dezbatere despre cât de periculoasă este exploatarea prin fracturare hidraulică, despre cum e ea interzisă chiar și în Bulgaria. Ne-am trezit cu beleaua pe cap, așa cum s-a întâmplat, de fapt și cu Exxon și cu gazele de pe fundul Mării Negre.

O frază din finalul proclamației de la Bârlad este definitorie. Este cea mai bună sinteză a politicii din ultimii ani: „Ca români, nu acceptăm să fim părăsiți de statul român și de instituțiile sale, în fața unor amenințări ce vin din partea unor corporații ce au ca singur scop asigurarea profitului și nicidecum sănătatea oamenilor și protejarea mediului înconjurător”.

Da, statul român i-a părăsit pe cetățenii lui! E un fel de dezertare. Trebuie să îl revendicăm, pentru că e al nostru, până nu e prea târziu.

Anti-dogmă

Salut pașii (încă timizi) către formarea unui curent intelectual de stânga în România. Nu vorbesc aici de afiliere politică, ci de nevoia de a preveni stabilirea unei dogme conservatoare și neoliberale în dezbaterea publică de la noi. Am mai vorbit despre asta, amintindu-l pe Orwell, aici. Vă recomand și articolul lui Ciprian Domnisoru, pe care îl puteți citi aici.

Dialog

Dialog european, chiar. Azi am luat un taxi, în Strasbourg. Nici nu am urcat bine și taximetristul mă întreabă:

– «Ce părere aveți despre declarația lui Sarkozy în legătură cu Schengen?»

– «Proastă, evident, îi răspund, cu atât mai mult cu cât eu sunt din România și pentru noi intrarea în spațiul Schengen se tot amâna. Dar dvs?», îl întreb, la rândul meu.

– «Eu îl dezaprob, e rau ce face», îmi răspunde. «Si eu sunt francez, originar din Strasbourg».

Am rămas cu speranța că xenofobia populistă pre-electorală nu are chiar atâta trecere la oamenii de rând pe cât speră vremelnicii lor conducători.

(De ce) iubim democrația?

Iubesc Democratia, foto Antena 3Alegeri comasate, separate, la termen, anticipate. Aproape nimeni nu mai pricepe nimic. Nici nu e de priceput. E doar grav. Extrem de grav. Actualii paznici ai democrației noastre o omoară cu blândețe, invocând binele cetății.

O să încerc niște explicații. Explicațiile unui om care a participat la toate alegerile de până acum: în 1992, 1996, 2000, 2004 și 2008.Toate s-au ținut la termen, separat localele de parlamentare. Toate pe baza unei legi clare privind alegerile locale și a unei legi la fel de clare privind administrația locală. Între timp aceste legi au fost făcute praf de niște politicieni și nepricepuți și rău intenționați.

Ce nu e în regulă cu comasarea alegerilor? Pentru că această discuție nu s-a încheiat, să nu fim naivi! S-ar cere fiecărui român adult într-o zi scurtă și întunecată de toamnă, să citească și să pună ștampila pe șase buletine de vot. La București, pe șapte. Și în plus, și mai grav, să aleagă primarii dintr-un singur tur, în sistem majoritar, adică cel care ia cele mai multe voturi câștigă.

Ce înseamnă asta? La Slobozia, de exemplu, Gabi Ionascu ar putea fi ales primar și cu 10% din voturi, dacă următorul clasat ar obține doar 9,5%. Dacă vin la vot doar 40% dintre alegători, 10% din asta reprezintă, simplu, 4%. Pe cine ar reprezenta un asemenea primar, ce legitimitate ar avea el? Poate într-un an, doi, vom repeta alegerile locale peste tot unde primarii de prim tur nu au nici un fel de reprezentativitate. Nu mai vorbim de restul, consilieri locali, județeni, deputați și senatori.

Am ajuns să cred că democrația românească era mai zdravănă la cap în 1992 decât e în 2012; sau politicienii erau mai decenți și mai cu frica lui Dumnezeu. Cred că acestei nebunii trebuie să ne opunem, să cerem să i se pună capăt, URGENT. Dacă iubim democrația. Pentru că ne va fi tare dor de ea.

Cum am ajuns aici?

E o întrebare care ne trece prin cap fiecăruia și la care eu, azi, încerc un răspuns. Eu cred că prin degradarea treptată a politicii, prin transformarea treptată dar ireversibilă a dezbaterii publice într-o bălăcăreală continuă și un schimb reciproc de insulte între pigmei. Dezbaterea politică trebuie să fie o bătălie a valorilor, a viziunilor diferite între tipul de societate pe care îl promovează unii sau ceilalți. Rezultatul? E cel pe care îl strigă oamenii în piețele publice în aceste zile în multe orașe ale României: toți sunt hoți, nu vrem să mai auzim de ei! Alternanța la putere în România a însemnat în realitate schimbarea găștilor. Pleacă ei, venim noi, punem oamenii noștri, din ce în ce mai nepregătiți, mai nepotriviți cu domeniul pe care îl conduc în numele partidului, nu al cetățenilor. Degradarea a fost consolidată și printr-o politică premeditată de discreditare a parlamentului ca instituție fundamentală a democrației, dar și printr-o dramatică scădere a calității oamenilor care îl alcătuiesc. De ce? Pentru că ușor-ușor singurul criteriu de selecție a rămas acela de a avea bani. Pe orice cale! Pe măsură ce trece timpul, înțeleg tot mai bine de ce am plecat din această politică! Pentru că eu cred altceva despre rostul politicii.

Despre autoritatea morală și pigmeii politici

Un autor britanic important vorbește în ultima lui carte de epoca pigmeilor politici, categorie în care îi include pe politicienii născuți după al doilea război mondial, incapabili de a formula o viziune alternativă la criza de societate pe care o traversăm de ceva vreme. Autorul se numește Tony Judt, iar cartea, încă netradusă în română, Ill Fares the Land. Ideea lui de bază e că trebuie să schimbăm felul în care vorbim despre politică și că întrebarea principală pe care trebuie să ne-o punem este «care e scopul societății noastre», pentru ce trăim? De ce trăim în comunitate? Ce trebuie să ofere ea? Judt spune că măsurarea tuturor valorilor în bani este o convenție care nu poate fi aplicată aspirațiilor care țin de scopul unei societăți, iar piețele cu siguranță nu pot determina scopul acestei societăți. Părerea mea e că scopul societății noastre este o viață decentă pentru toți. Dreptul la un sistem de sănătate, la educație, la niște servicii publice care își fac în primul rând datoria este pentru mine implicit. Cine spune că trebuie să înghițim pe nemestecate pilula neoliberală pentru a evita comunismul, este genul de persoană care face ca totalitarismul să fie în continuare posibil. Trebuie să avem curajul aspirațiilor. Să dezbatem.

Așa s-a întîmplat aseară, la o televiziune. Subiectul: noua lege a sănătății și serviciile de urgență. Unul din actori? Raed Arafat. L-am cunoscut în 1996, la el acasă, la Târgu- Mureș. M-a fascinat. Înființase acolo un pui de SMURD. Un fost student străin la medicină  în România a construit admirabil un sistem întreg, un exemplu în regiune, cu răbdare, cu viziune, cu curățenie sufletească. De ce? Pentru că nu a uitat de OAMENI! Am mai vorbit cu el, personal, o singură data, cred că prin iarna 2006-2007, niște prieteni tineri m-au rugat să-i ajut să salveze un nou născut cu probleme de la Baia Mare. Raed Arafat mi-a răspuns la telefon și a transportat micuțul la București. Raed Arafat e autoritatea morală în materie de servicii medicale de urgență în România.

Despre pigmeii politici nu vorbim azi. Îi întreb doar atât: dacă privatizarea sănătății e cum susțin ei, panaceu universal, care sunt beneficiile mele ca cetățean din privatizarea distribuției de gaze și de electricitate? Niște facturi mai mari, mereu mai mari. Dar din privatizarea Petrom? Un preț la pompă mai mare ca în Germania? Nu știu de ce asociez incidentul de aseară cu imaginea bisericii Pantelimon în flăcări, parcă atacul la Arafat și incendiul la turlă acestei biserici nu s-au petrecut întîmplător în același timp.

Update: Un alt comentariu pe aceasta tema de la Vlad Mixich.

Tot despre civism și protest

Vorbeam săptămâna trecută de dispariția conștiintei civice în societatea noastră. Iată că în alte țări foste comuniste ea există în continuare ca garanție a democrației pe care noi nu părem să o mai prețuim suficient încât să o mai revendicam. Maghiarii ies în stradă pentru a-și apăra democrația de un guvern autoritar și extremist, dar pe care l-au votat în proporție de două treimi. Protestează împotriva noii constituții, care le amenință libertatea, împotriva influenței politice asupra televiziunii publice, etc. Noi acceptăm pasivi abuzurile unui regim la fel de autoritar și de cinic, care guvernează cu un mandat „de strânsură”. Nu vorbesc aici de proteste de stradă, ci de absența exercițiului critic în dezbaterea noastră publică. Acest exercițiu critic e înlocuit de un interes bolnăvicios pentru neinspirantii și neinspirații actori politici ai momentului și lipsește cu desăvârșire o analiză critică a măsurilor luate de ei în numele nostru. Privatizarea sistemului de sănătate, comasarea alegerilor, schimbarea legilor fundamentale fără acordul parlamentului prin proceduri rezervate situațiilor de urgență, haideți să vorbim despre lucrurile astea! Înainte ca ele să denatureze fundamental și permanent prea tânăra noastră democrație.

Update: Un articol interesant despre civism si protest la Moshe & Mordechai.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: