Maria Petre

Noi suntem oamenii pe care îi aşteptăm

Archive for the tag “Piata Universitatii”

Gazele de șist în UE

Azi, chiar la ora la care scriu, se dezbat în plenul Parlamentului European două rapoarte pe subiectul gazelor de șist și al exploatării lor. Pentru că la noi acasă nu dezbatem deloc subiectul dar mai ales pentru că adesea se vehiculează minciuna că vom crea locuri de muncă prin asta și prin exploatarea cu cianuri a aurului, voi face câteva extrase din acestea, doar câteva. Cu gândul la miile de oameni care au ieșit în stradă la Bârlad și la Universitate. Oricine poate citi rapoartele complete pe site-ul Parlamentului, raportorii fiind Boguslav Sonik din Polonia și Niki Tzavela din Grecia.

Pe scurt, ideile sunt:

  • nu există date suficiente cu privire la substanțele chimice utilizate în fracturarea hidraulică și la riscurile asupra mediului și a sănătății umane;
  • s-a interzis sau s-a instituit un moratoriu în privința exploatării gazelor de șist în: Franța, landul Renania de Nord – Westfalia din Germania, Bulgaria, cantoanele Fribourg și Vaud din Elveția, Carolina de Nord, New York, New Jersey, Vermont, Africa de Sud, Quebec în Canada, New South Wales în Australia;
  • durabilitatea zăcămintelor nu a fost dovedită încă;
  • comunitățile locale trebuiesc consultate și implicate, existînd chiar o linie bugetară alocată acestui lucru în bugetul UE pe 2012.

Sunt exact lucrurile pe care protestatarii de la noi și organizațiile de mediu implicate le-au adus în discuție. De data asta recunoscute european, dar nu de unii responsabili de la noi si mai ales de fanii exploatării. Bizar. Și îngrijorător.

Anunțuri

Ultimul act

Am ajuns la capătul acestei piese grotești dar îngrozitor de lungi. 8 ani din viața noastră. Cade cortina, dar cabotinul, actorul nebun continuă să joace în fața sălii goale. Împroașcă venin, ură, înghite flacăra democrației într-o țară în care toată lumea are telefoanele ascultate, arestează de-a valma profesori, procurori, prim miniștri, invocă Europa. Nu înțelege, în ruptul capului că piesa s-a terminat. Nu înțelege cine a dat spectatorilor lui atât de multe ștampile pe care scrie DA. Da, gata cu cinismul și minciunile voastre, nu vrem să mai furați și apoi să strigați hoții, nu mai vrem să-ți vedem pupilele inepte la butoanele țării. Nu ne e frică nici de Barroso, măcar celor care ne amintim cum se milogea în 2009 pe la grupurile politice din Parlamentul European pentru al doilea mandat, că să fie plătit mai bine decât președintele SUA. Trageți, vă rog, cortina peste cabotin.

Semne de însănătoșire

Constat în ultimele câteva săptămâni că dăm semne de sănătate. Noi, ca societate. E un soi de reviriment, mult mai articulat după Piața Universității. La ce mă refer? S-a dezbătut mult și cu rezultat benefic privatizarea Cupru Min. Guvernanții au anulat licitația după ce premierul se lăudase cu ea. S-a protestat, se dezbate zilnic problema gazelor de șist. Aceiași guvernanți au început să vorbească, să dea informații, să spună că nu s-a dat autorizația de mediu, că un timp e vorba ca Chevron să facă doar explorare și nu exploatare, etc. E de bine și asta. Apoi, lui Theodor Stolojan nu îi ies cifrele, nu bate PIB-ul cu veniturile. Iese public și cere să se lămurească bulibășeala. Culmea e că are dreptate și un economist stagiar înțelege de ce. La fel de dezbătut e și proiectul de modificare a legii privind avorturile, pe care inițiatorii l-au prezentat in mod ipocrit drept panaceul creșterii demografice. E drept că par picați direct din lună și că habar nu au de subiect, că par inspirați de Ceaușescu, cu ușoară frică dar cu mult cinism. De fapt cu doza lor normală.

Salut deci primăvara din societate, din media, sper să dureze și dincolo de anotimp.

Securitatea nu dispare, se transformă

Există o practică destul de răspândită în societatea noastră de fiecare dată când se formează o alternativă la status quo. Ea se folosește de multă vreme și era des utilizată și de vechea Securitate. Este vorba de discreditare, un tip de manipulare care face parte din categoria imposturii de care vorbeam ieri. Cum apare o alternativă, oricât de neimportantă, apar imediat și zvonurile care să o stârpească. Vă mai amintiți de „golanii” din Piața Universității în 1990, despre care auzeam tot timpul că dețin dolari falși și consumă droguri? Sau sugestia că  actualii protestatari din Piața Universității nu ar fi decât niște ultrasi bătăuși, puși pe distrugere?

Iată că s-a întâmplat din nou. Ieri am ascultat în Parlamentul European apelul unui tânăr minunat către clasa politică. El se numește Claudiu Crăciun și este unul dintre manifestanții din Piață, dar nu are aroganța de a se considera reprezentantul ei. Vă invit din suflet să îl ascultați (dați click aici). Exprimă cât se poate de calm și de frumos nevoia de schimbare pe care o simțim cu toții, nevoia de autenticitate de care vorbeam ieri (pe care o evocă si Cristian Șuțu aici).

Ei bine, discreditarea lui nu a întârziat să apară. Urât obicei, și fără îndoială, securist obicei! Persoana care a încărcat clipul pe youtube l-a catalogat imediat extremist stângist și urmaș al lui Ion Iliescu. O binecunoscută deputată europeană explica furioasă afilierea dubioasă a acestui tânăr, pe care îl considera nereprezentativ, imediat după audierea din Parlamentul European.

Ce vreau să spun e că nu despre Claudiu Crăciun este vorba aici. E vorba despre noi, care permitem aceste practici. Noi suntem spectatorii și victimele acestor manipulări. Noi îi credem când ne spun că orice alternativă e periculoasă. Și tot noi suferim când adevărata schimbare devine tot mai distantă.

Hora Unirii

A fost a 8-a zi de proteste și a 8-a zi de surzenie a pigmeilor. Încă nu aud, încă nu înțeleg, jandarmii continuă să numere manifestanții cu precizia Robertei. Sloganurile de pe pancarte sunt de o frumusețe rară. Ei nu aud, nu văd, nu înțeleg. O pigmee, int-un ultim acces de curaj, ne explică dornică de dialog că a muncit mult, că n-a avut timp să vorbească nici cu familia. Se conturează însă o horă românească care pleacă din Piața Universității, cupride oraș cu oraș și se tot mărește, cu românii din Londra, din Viena, din Urziceni, Lisabona și Strasbourg. O horă în care pigmeii nu se prind. Pentru că e o horă a unirii.

Noi suntem oamenii pe care îi așteptăm

Deviza blogului meu e „noi suntem oamenii pe care-i așteptăm”. Când am postat-o, m-am gândit că ea nu se potrivea doar americanilor în campania lui Obama, ci ni s-ar putea potrivi și nouă, românilor ce păream amorțiți în dezamăgire. Amorțiți de valul de cinism, de aroganță, și de disprețul pentru oameni afișat indecent și lăbărțat de cei care ne conduc. Recunosc că nu mă așteptam la o confirmare românească atât de rapidă a adevărului că noi suntem oamenii pe care îi așteptăm. Aseară am văzut de aici, din biroul de la Strasbourg, oameni frumoși în Piața Universității și peste tot în țară, inclusiv Slobozia mea, mulți oameni frumoși pe care îi așteptam. Azi am avut o nouă confirmare când am citit exact ce spuneam eu aici in articolele lui Mihai Gotiu și Costi Rogozanu. Vi le recomand și vouă, cititorilor mei frumoși. Pentru că salvarea noastră nu va veni de la oameni providențiali, ci chiar de la noi.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: