Joaca de-a România

Ce înseamnă, de fapt, jucător? Să te joci de-a România. De-a viața oamenilor din țara pe care ți se pare c-o ai, pentru o vreme, la dispoziție. Să umpli ecranele cu inepții duminică de duminică (deh, zi fără știri) și să ne privești amuzat cum îți subliniem abuzurile. Ești mulțumit atâta timp cât tu ești principalul subiect de discuție. Să tai salariile (în ce calitate?) și să nu dormi o noapte. Ce-ar fi fost dacă aveai eroismul să-ți tai și să le tai celor din jurul tău o parte, doar o parte din unghiutele hoațe? Păi chiar ai fi fost erou. Erou pentru totdeauna. Cum adică ai vrut să-l desemnezi pe Ponta? Așa, tot în joacă? Normal că nu te-a luat în serios, cine te-ar fi luat? Ne-ai spus deja că de luni de zile îl încălzeai pe MRU pe margine.

Ți-ai dat seama, în sfârșit, că pentru a fi buni în politică niște oameni născuți mai târziu trebuie mai întâi să dovedească că au făcut ceva, că știu ceva solid despre viața celorlalți de care vor să se ocupe. Și atunci de ce te joci de 12 ani de-a lupii tineri? Și cu guvernul ăsta în șosete trei sferturi cum rămâne? Și cu toate răutățile  lumii revărsate peste țara de-a care te joci? Asta nu mai scrie în stenograme? Scrie în schimb în electrocardiogramele a milioane de copii chinuiți în sărăcie, a milioane de părinți triști și neputincioși, a milioane de români care-au luat calea bejeniei în timp ce tu te joci. Te joci de-a președintele și țara cu Ion Cristoiu. Duminica seara. Și ne privești satisfăcut cum îți dezbatem revoltați dejecțiile!

Poveste de iarnă

Se spune că într-o zi frumoasă de iarnă, iepurașul s-a săturat de regulile pădurii și s-a decis să acționeze, să-și facă dreptate. Și-a luat pușca, s-a așezat cu ea în mijlocul potecii, la pândă. A stat așa 12 zile. Într-una din zile, trece vulpea și-l întreabă:

Sinuciderea iepurasilor, copyright Andy Riley

– Ce faci aici iepuraș? Ce e cu tine?

– Vreau să-l omor pe leu! M-am săturat de pretențiile lui!

În altă zi, trece pe potecă ursul. Se oprește și el în dreptul iepurașului, îl întreabă ce e cu el și află că vrea să-l împuște pe leu. În fine, apare și leul-rege și-i tună:

– Ce faci aici, măi iepure?

Cu vocea tremurândă, iepurașul răspunde:

– Ia, ce să fac ȘEFU’, curăț pușca și vorbesc prostii.

Orice asemănare cu realitatea e pură întâmplare. Poveștile nu sunt mereu esență de viață. Iepurașul nu e el, leul nu e poporul, pădurea nu e democrația, ca atare putem vorbi și noi prostii. Pe seară, la televizor.

Update: „Intervenția cu românii” a fost mai ridicolă decât credeam că e posibil. Comentarii aici, aici si aici.