Maria Petre

Noi suntem oamenii pe care îi aşteptăm

Archive for the tag “civism”

Asociaţia

În sfârşit, am pornit. Am pornit Asociaţia pentru Restaurantele Inimii – România.LOGO RESTAURANTELE INIMII

Am pornit pentru că în România anului 2013 este imoral să existe foame. Într-o ţară cu multe resurse şi mult belşug.

Avem 9 membri fondatori: eu, Mariana Soare, Clementina Tudor, Florin Floreanu, Mihaela Racoviteanu, Mariana Petre, Ina Teoharie, Lavinia Udma, Vasilica Nedelcu. Vom da, începând cu 21 decembrie 50 de mese calde pe zi oamenilor fără adăpost, vom trece iarna împreună cu ei, acest proiect urmând să se încheie la 31 martie, când începem o nouă iniţiativă pentru a veni in ajutorul celor ce au nevoie de noi.

Am început să primim donaţii şi continuăm să facem apel şi să colectăm.

Facem asta pentru că trăim vremuri paradoxale. În timp ce noi cumpărăm mâncare mai multă decât consumăm, alţii, mai ales iarna, suferă de frig şi de foame. Cred că prea des şi prea repede îi judecăm pe cei aflaţi în nevoie, în loc să le micşorăm cât de puţin necazul, aşa cum e normal într-o comunitate de oameni. Şi mai cred că aşa cum nici bogăţia nu reflectă întotdeauna meritul individual, nici sărăcia nu este neapărat cauzată de eşecul individului ci, deseori, de eşecul nostru că societate.

Ştim că se poate, Asociaţia franceză a oferit din 1985 până azi 1 miliard de mese calde oamenilor fără adăpost. Solidaritatea şi compasiunea supravieţuiesc în aceste vremuri individualiste.

Îi mulţumesc lui Andrei Dinu pentru sigla noastră, le mulţumesc colegilor lui de la liceul de artă pentru frumosul exerciţiu de voluntariat. Mulţumesc membrilor fondatori, donatorilor, restaurantului care s-a oferit să între primul în proiect, instituţiilor publice care ne-au sprijinit deja.

Şi, în fine, detaliile noastre, funcţionale, de care va invit să UZAŢI si sa îi ajutaţi pe cei care au nevoie de noi, acum, în prag de Crăciun:

Asociaţia pentru Restaurantele Inimii-România, Slobozia, str. Dobrogeanu Gherea nr. 7, telefon, fax, 0243 23 26 43, cod fiscal 32530102, cont nr. RO86BRDE230SV31359492300, deschis la BRD-GSG Slobozia.

Curajul trebuie să aibă un sens

Am auzit această expresie într-un film care face mare audienţă, un film despre unul din imperiile apuse, spusă de unul din constructorii lui. Mi-a rămas în minte şi am constatat cât e de valabilă expresia şi azi.

Nişte oameni, mulţi dintre ei tineri, instruiţi, entuziaşti, încearcă să-şi proiecteze viaţă cu curaj şi ies în stradă pentru asta de vreo două luni. Mă gândesc că aici e vorba de un sens al curajului lor, sensul în care vor să arate ţara în care vor trăi ei mai departe, cu copiii lor, fără dezastre ecologice, cu patrimoniu cultural păstrat, cum spun ei, fără cianuri peste fâneţele din Apuseni.

În acelaşi timp, guvernanţii joacă şi ei o formă de curaj, dar al lor pare să nu prea aibă sens. Sau are unul ciudat : «vrem să va facem viitorul aşa cum vrem noi» şi cum vor vreo 2-3 transnaţionale cu gândul la profitul lor şi nu la patrimoniul românesc – cel de care e îndrăgostit, printre alţii, chiar Prinţul Charles al Marii Britanii.

Simplificând, aş spune că e vorba, mai degrabă, de o sfidare uşor cinică decât de un curaj cu sens. În ce mă priveşte, şi spun asta pentru cititorii mei pe care i-am cam dezamăgit cu tăcerea mea din toamna şi vara această, vreau să le dau o veste bună: am lucrat la un nou proiect, în sensul subtitlului blogului meu, adică noi suntem oamenii pe care-i aşteptăm. El este aproape gata, va fi lansat spre sfârşitul acestei luni şi ne va aduce împreună înainte de Crăciun. Cel puţin aşa arată lucrurile în visul, în viziunea mea despre a face bine, cu sens.

Renaşterea sau naşterea spiritului civic în România?

Majoritatea analiştilor politici au vorbit în ultima vreme despre asta şi se pare că au dreptate. Dacă ne uităm la acţiunile civice pro şi contra Roşia Montană, pro şi contra câinilor fără stăpân, la viitoarele acţiuni de protest ale studenţilor de după începerea anului universitar la 1 octombrie. Eu cred că e vorba cu adevărat de naşterea spiritului civic la români dacă toate acţiunile de stradă vor avea o finalitate. Dacă cei care conduc treburile ţării îşi vor auzi, în sfîrşit, cetăţenii. Dacă îl vor auzi şi pe Furdui Iancu, care vorbeşte despre tăierea pădurilor din Apuseni, nu doar despre aurul care stă să plece sau despre cianura care stă să rămînă.

Discuţia despre Roşia Montană a fost întotdeauna un soi de tabu chiar şi în zona politică. Mi-i aduc aminte, prin anii 2003-2004, pe colegii deputaţi sau senatori de Alba, care cereau, cu o teamă ciudată, ca PD-ul din care şi eu făceam parte atunci, să-şi stabilească o poziţie cu privire la aurul din Apuseni. Tot timpul, subiectul părea unul rezervat iniţiaţilor. Acum am înţeles şi de ce. PD-L-ul e pentru contra, pentru când e la guvernare, contra când e în opoziţie. E drept că nici restul de partide nu sunt mai clare sau mai consecvente.

Revenind la spiritul civic, cred că societatea civilă românească ar trebui să preia şi subiectul Schengen. Nu e corect şi nu trebuie să mai acceptăm faptul că el a devenit moneda de schimb în tot felul de campanii naţionale în statele membre când e vorba de România şi de Bulgaria, cărora li se spune, la nesfârşit, că nu şi-au făcut temele. Nu de altceva, dar mai sunt doar câteva luni până la alegerile pentru Parlamentul European, despre care liderii europeni se tot plâng că aduc la vot un număr prea mic de cetăţeni. Pe noi, pe români, clarificarea subiectului Schengen dar mai ales închiderea lui în sensul intrării României în acest spaţiu, chiar ne-ar putea aduce la vot. Ar trebui însă să ni se audă vocea civică de pe acum, înainte de o nouă tema, ca pretext pentru o nouă amânare. 

Despre stejari și oameni frumoși

M-am alăturat ieri, cu mare drag, luptei pe care Clementina și Florin au început-o în apărarea stejarilor din piața și zona centrală a Sloboziei. Municipalitatea are de gând, se pare, să taie, de-a valma, o parte din bogăția, din amprenta verde a orașului nostru, niște stejari minunați, printre care și unul secular. Ar fi o crimă.

Din 1975 când am venit în oraș și până azi, fără excepție, prietenii și vizitatorii mei din alte zone ale României sau chiar străinii, mi-au spus mereu același lucru: orășelul nostru este frumos pentru că este foarte verde. Acesta este primul argument. Al doilea este că stejarul nu este un copac oarecare. El crește în zeci de ani și trăiește sute, și emană o energie benefică, vorbesc de planul subtil, de care nu suntem întotdeauna sau nu suntem toți conștienți. Al treilea argument este că orice proiect de modernizare a unei piețe publice îi poate include și trebuie acceptată această soluție dacă cetățenii sunt de acord cu ea.

În documentarul lui Florin pentru apărarea de drujbă a stejarilor din Piața Revoluției, de pe Episcopiei și Chimiei, am văzut o imagine incredibil de frumoasă: o familie, mamă, tată și cei doi copii, abia au cuprins cu brațele stejarul care are 3,50 m în circumferință.

Mă bucur că încă mai există, în lumea asta aproape bezmetică, așa niște oameni frumoși care apără stejarii. Și viața adevărată.

Semne de însănătoșire

Constat în ultimele câteva săptămâni că dăm semne de sănătate. Noi, ca societate. E un soi de reviriment, mult mai articulat după Piața Universității. La ce mă refer? S-a dezbătut mult și cu rezultat benefic privatizarea Cupru Min. Guvernanții au anulat licitația după ce premierul se lăudase cu ea. S-a protestat, se dezbate zilnic problema gazelor de șist. Aceiași guvernanți au început să vorbească, să dea informații, să spună că nu s-a dat autorizația de mediu, că un timp e vorba ca Chevron să facă doar explorare și nu exploatare, etc. E de bine și asta. Apoi, lui Theodor Stolojan nu îi ies cifrele, nu bate PIB-ul cu veniturile. Iese public și cere să se lămurească bulibășeala. Culmea e că are dreptate și un economist stagiar înțelege de ce. La fel de dezbătut e și proiectul de modificare a legii privind avorturile, pe care inițiatorii l-au prezentat in mod ipocrit drept panaceul creșterii demografice. E drept că par picați direct din lună și că habar nu au de subiect, că par inspirați de Ceaușescu, cu ușoară frică dar cu mult cinism. De fapt cu doza lor normală.

Salut deci primăvara din societate, din media, sper să dureze și dincolo de anotimp.

Mulțumesc

Vă mulțumesc tuturor, zecilor de voluntari, miilor de donatori anonimi, societăților comerciale și instituțiilor publice:

Itaro, AS EM Boiang, farmacia Diana, Romexpert, Omega Invest, Elsa, Internațional service, Cornelia Petcu, Dr Ella Ciupitu, Dr Marlene Constantinescu, Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, Direcția Generală pentru Protecția Drepturilor Copilului, Direcția Județeană pentru Evidența Persoanei, Muzeul Județean Ialomița, Muzeul Agriculturii Ialomița, Camera de Comerț Ialomița, Nicolae Cuturela, Maltex, Copyprex, Economic 2002, Avicola Slobozia, Conte, Genius INF, Nicoleta Negoiță, Cornel Soare, Roxana Zavera, Orion, Expur, All Mar, Tritipan, Brutăria Aktas, Brutăria Eda, Brutăria Bavareză Gară, Oil Company, Bravo Distribution, Teletext, Bancpost Slobozia, Cargo, Magazinele Midagro, Iuliana Mateiu, Transmim, Comind, Kaufland, Lidl, domnul subprefect Gigi Petre, Nic Touring, Unitatea Militară Slobozia, Gura Ialomiței, Radio Campus, Antena 1 Slobozia

Vă mulțumesc din toată inima.

Din suflet

Update: Poze de ieri, de la Colelia și Grindu (foto Florin Floreanu, Gura Ialomitei)

Dacă ar fi posibil, aș scrie ceea ce scriu acum, cu litere imense, de mână! Am văzut multe în viața mea, am avut bucurii enorme dar și necazuri, multe și mari. În ultimele 4 zile, mâine e deja a 5-a, am trăit însă cu cea mai mare intensitate posibilă fiecare clipă. Am plâns când doi tineri de la seminar au venit azi dimineață și ne-au donat toată pâinea și toate conservele lor de la micul dejun. Ei au postit și ne-au spus  senin că n-au făcut nimic special, au făcut doar ce trebuia. Mulțumesc fiecărui suflet pentru fiecare donație. Când terminăm, sper să pot să îl menționez pe fiecare. Mulțumesc fiecărui anonim și fiecărui voluntar.

Nimic din ce se spune despre români – de rău – NU E ADEVĂRAT! Când un tânăr șomer vine și donează un sac mare de pâine, când un om din Ograda spune că el nu poate mânca dacă nu aduce ceva la campania pentru sinistrați, când un bătrân face două drumuri că nu a putut să aducă tot odată, și vine din nou, când o doamnă de 80 de ani donează aproape tot din portmoneu… nu e nimeni bețiv, nici puturos. Mâine, vineri, plecăm cu camioanele armatei la Grindasi și la Valea Măcrișului și dăm direct, împreună cu soldații, fiecărei familii în parte micul nostru ajutor.

Neaveniții

Când aveți timp și chef să citiți despre cetățeni frumoși, va recomand acest interviu cu Andreea Molocea, tânăra cu pancarta „Iubesc democrația”. Îmi sunt tare dragi acești tineri deștepți, lucizi și curajoși.

„Personal, devin din ce în ce mai convinsă de faptul că schimbarea majoră ce o aducem noi acum este una legată de valori, de principii democratice, de modul în care purtăm un discurs ca cetățeni ai României.

Cum bine spune Claudiu Crăciun, noi încercam să reinventăm cetățenia și să reamintim oamenilor de forța ce o reprezentăm în acest stat, așa cum e normal să fie. Este timpul ca indivizii acestui stat să își spună “Eu legitimez cu votul meu oamenii politici, prin urmare vreau să fiu reprezentat, vreau ca aceștia să își facă munca pentru care îi plătesc din banii mei!”

Securitatea nu dispare, se transformă

Există o practică destul de răspândită în societatea noastră de fiecare dată când se formează o alternativă la status quo. Ea se folosește de multă vreme și era des utilizată și de vechea Securitate. Este vorba de discreditare, un tip de manipulare care face parte din categoria imposturii de care vorbeam ieri. Cum apare o alternativă, oricât de neimportantă, apar imediat și zvonurile care să o stârpească. Vă mai amintiți de „golanii” din Piața Universității în 1990, despre care auzeam tot timpul că dețin dolari falși și consumă droguri? Sau sugestia că  actualii protestatari din Piața Universității nu ar fi decât niște ultrasi bătăuși, puși pe distrugere?

Iată că s-a întâmplat din nou. Ieri am ascultat în Parlamentul European apelul unui tânăr minunat către clasa politică. El se numește Claudiu Crăciun și este unul dintre manifestanții din Piață, dar nu are aroganța de a se considera reprezentantul ei. Vă invit din suflet să îl ascultați (dați click aici). Exprimă cât se poate de calm și de frumos nevoia de schimbare pe care o simțim cu toții, nevoia de autenticitate de care vorbeam ieri (pe care o evocă si Cristian Șuțu aici).

Ei bine, discreditarea lui nu a întârziat să apară. Urât obicei, și fără îndoială, securist obicei! Persoana care a încărcat clipul pe youtube l-a catalogat imediat extremist stângist și urmaș al lui Ion Iliescu. O binecunoscută deputată europeană explica furioasă afilierea dubioasă a acestui tânăr, pe care îl considera nereprezentativ, imediat după audierea din Parlamentul European.

Ce vreau să spun e că nu despre Claudiu Crăciun este vorba aici. E vorba despre noi, care permitem aceste practici. Noi suntem spectatorii și victimele acestor manipulări. Noi îi credem când ne spun că orice alternativă e periculoasă. Și tot noi suferim când adevărata schimbare devine tot mai distantă.

Noi suntem oamenii pe care îi așteptăm

Deviza blogului meu e „noi suntem oamenii pe care-i așteptăm”. Când am postat-o, m-am gândit că ea nu se potrivea doar americanilor în campania lui Obama, ci ni s-ar putea potrivi și nouă, românilor ce păream amorțiți în dezamăgire. Amorțiți de valul de cinism, de aroganță, și de disprețul pentru oameni afișat indecent și lăbărțat de cei care ne conduc. Recunosc că nu mă așteptam la o confirmare românească atât de rapidă a adevărului că noi suntem oamenii pe care îi așteptăm. Aseară am văzut de aici, din biroul de la Strasbourg, oameni frumoși în Piața Universității și peste tot în țară, inclusiv Slobozia mea, mulți oameni frumoși pe care îi așteptam. Azi am avut o nouă confirmare când am citit exact ce spuneam eu aici in articolele lui Mihai Gotiu și Costi Rogozanu. Vi le recomand și vouă, cititorilor mei frumoși. Pentru că salvarea noastră nu va veni de la oameni providențiali, ci chiar de la noi.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: