Maria Petre

Noi suntem oamenii pe care îi aşteptăm

Zăpezile copilăriei

Peisajul de afară îmi aduce aminte de ele. Zăpadă și ger. Fără nici o prognoză și fără televizor, tatăl meu știa dinainte venirea lor. După semnele cerului, după direcția vântului. Oamenii aveau rosturile clare, iar zăpezile erau mult mai mari. Primul dintre rosturi era o lopată, care înnopta în sala de la intrarea în casă. La îndemână, zicea tata. Echipat cu căciulă de blană din blana mielului de la Paște, cu cojoc de oaie din din blana oii făcute pastramă într-o toamnă, și cu mănuși de lână cu un singur deget tricotate de mama, tata își lua lopata și începea să croiască tranșee. Elibera intrarea în casă. Primul tranșeu era spre grajdul plin de animale. Al doilea spre cotețul plin de păsări. Prin tranșeu, mama le aducea hrană și apă caldă. Ele cotcodăceau nedumerite în ușa cotețului. Urma tranșeul pe lângă casă, până la drum și poteca de ieșire în drum. Asta dura uneori până la prânz, alteori toată ziua. Viața mergea mai departe, într-o frumusețe netulburată. Țin minte, nu știu dacă eram sau nu la școală, o nuntă pe ulița mea, într-o iarnă în care zăpada era cât casa. Oamenii jucau pe zăpadă în dreptul hornurilor, iar mireasa se confunda cu peisajul.

Anunțuri

Single Post Navigation

One thought on “Zăpezile copilăriei

  1. elly24 on said:

    Postarea dvs imi aduce aminte de romanele copilariei si imi revine in minte una din cartile preferate „La medeleni”de inegabilulul Ionel Teodoreanu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: