Maria Petre

Noi suntem oamenii pe care îi aşteptăm

Archive for the month “Iunie, 2015”

Paradoxurile marilor oraşe ale lumii

În 1996, când am ajuns în Washington DC, am fost foarte surprinsă să văd veveriţe traversând strada, maşini americane încetinind că să nu le accidenteze şi iepuraşi care veneau lângă tine dacă stăteai cumva pe o băncuţă. Nu mă aşteptam, culmea e că atunci când m-am întors şi am povestit asta unui grup de colegi consilieri judeţeni, unul, săracul, a zis cam aşa: „Nu cred, doamnă, putea să fie un şobolan. N-aţi văzut dumneavoastră bine!”.

În ultimele şapte luni am venit des la Londra la micuţa mea Juliet, care are acum 15 luni. Iată, după 20 de ani, aceeaşi surpriză, într-un oraş mult mai mare ca Washington, mult mai vechi, acelaşi paradox: cartiere întregi în mijlocul cărora sunt parcuri imense cu lacuri pline de lebede, raţe şi gâşte sălbatice, veveriţe care ţopăie prin copacii din pădurile intacte din oraş şi, culmea, vulpi care trec strada sub ochii tăi, de data asta, vorba colegului consilier, cu şobolanul de care vorbea el în gură. E absolut un fapt banal să te întâlneşti cu vulpiţa pe stradă, nu e considerată un pericol pentru oameni, şi nici nu e, de altfel.

Fiecare pâlc de pădure e îngrijit, dar şi sălbatic în acelaşi timp, iarba se tunde englezeşte doar pe câţiva metri la margine, restul rămâne natural, intact, aşa încât vieţuitoarele pădurii să îşi ducă traiul liniştite.

Acasă (fiecare casă englezească are de obicei şi o mică grădina în spate), toate păsările lumii îţi încânta auzul. Avem o pereche de porumbei sălbatici care ne vizitează şi ne cânta zilnic, un cuplu de mierle cu trilurile lor minunate, piţigoi, grauri capitalişti graşi, mai mari că ai noştri din România, vrăbii, rândunici, ciori şi coţofene. Mi se par paradoxale, dar atât de frumoase, aceste amestecuri de viaţă urbană cu viaţa adevărată, această grijă pentru frumuseţile şi bucuriile naturale.

Păcat că noi nu ştim să ne păstrăm bucuria, nici măcar în micile noastre oraşe, bântuite de hingheri, de poluare, de ţânţari şi de administraţii locale ca vai de mama lor. Păcat şi trist în acelaşi timp.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: