Maria Petre

Noi suntem oamenii pe care îi aşteptăm

Archive for the month “Februarie, 2013”

Duminică

Pe vremea când era doar primar general și nu președinte, descoperise un truc, un mic secret: duminica nu prea sunt știri, ziariștii cam șomează și ești foarte bine preluat dacă faci o conferința de presă. Îți ciugulesc din palmă. De vreo două săptămâni, adică duminici, domnul Băsescu și-a reluat acest obicei, descoperit când era cu adevărat în opoziție. Nu apucăm bine să strângem masa de prânz că ne și invadează casele, ecranele, e pe toate canalele. Stă cu noi cel puțin o oră. Ne explică, silabisind apăsat, cum stăm cu Europa, cu MCV-ul, cu viitorul buget european. Atacă. Pe cei care au altă părere. Adică, pe prea mulți dintre noi.

Ce e ciudat e însă altceva, ceva de fond. Președintele României pare mai degrabă reprezentantul Comisiei Europene, al Consiliului, al Fondului Monetar – depinde de subiect – la București și nu reprezentantul nostru în  relația cu ele. Ceea ce e ușor aiurea, că să nu spun că e chiar grav.

Azi, în plus, și-a adus aminte că deputații români în Parlamentul European există și că ar vrea să-i vadă. Da, da, pe cei din mandatul actual pe care nu i-a văzut de la preluarea mandatului, adică de prin iunie 2009. Vrea să le recomande ce să voteze, ce buget să voteze în Parlament. Și asta pentru că a realizat că Parlamentul European decide, împreună cu Consiliul, bugetul Uniunii. Din care țara asta face parte cu drepturi depline chiar dacă președintele ei pare să-și fi uitat rolul și ne demonstreza asta chiar și duminica, în fiecare duminică.

Semnele timpului

Sunt fascinată să descopăr mereu legătura între sărbătorile creștine și schimbarea de vreme. Azi e în calendarul creștin Întâmpinarea Domnului. Isus, la 40 de zile, exact atâtea sunt de la Crăciun, e dus în Templu, după legea lui Moise, de Maria și Iosif. În tradiție, azi e Ziua Ursului. Adică se spune că ursul iese pentru prima oară din bârlog. Dacă e  soare și își vede umbra se sperie și intră la loc, iar acest lucru înseamnă că primăvara nu e aproape. Mai stă acolo încă șase săptămâni, iar legenda spune că tot atât mai poate să țină iarna.

Tradițiile populare au întotdeauna un sens alegoric, mult mai larg decât repertoriul lor natural sau domestic. Legenda ursului e contraintuitiva, el știe să nu se lase păcălit de aparențe, înțelege că o rază de soare nu înseamnă automat venirea primăverii, iar cerul înnorat nu înseamnă neapărat vreme rea.

Unii dintre conaționalii noștri se bucură că iarna României ar mai putea dura. Derutând, cu bună știință comportamentul ursului, arătându-i o umbră pe care el, săracul, nu o vede. Cu jocuri de lumini și umbre, plimbă ursul alegoric – de exemplu Comisia Europeană și rapoartele ei, uneori penibile – într-un veșnic, susținut și tradițional-securist efort de manipulare și mistificare. Nouă, celorlalți, nu ne rămâne decât să împrumutăm din înțelepciunea ursului și să învățam din reperele tradiției, pentru a supraviețui nevătămați până la venirea primăverii.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: