Maria Petre

Noi suntem oamenii pe care îi aşteptăm

Archive for the month “Septembrie, 2013”

Renaşterea sau naşterea spiritului civic în România?

Majoritatea analiştilor politici au vorbit în ultima vreme despre asta şi se pare că au dreptate. Dacă ne uităm la acţiunile civice pro şi contra Roşia Montană, pro şi contra câinilor fără stăpân, la viitoarele acţiuni de protest ale studenţilor de după începerea anului universitar la 1 octombrie. Eu cred că e vorba cu adevărat de naşterea spiritului civic la români dacă toate acţiunile de stradă vor avea o finalitate. Dacă cei care conduc treburile ţării îşi vor auzi, în sfîrşit, cetăţenii. Dacă îl vor auzi şi pe Furdui Iancu, care vorbeşte despre tăierea pădurilor din Apuseni, nu doar despre aurul care stă să plece sau despre cianura care stă să rămînă.

Discuţia despre Roşia Montană a fost întotdeauna un soi de tabu chiar şi în zona politică. Mi-i aduc aminte, prin anii 2003-2004, pe colegii deputaţi sau senatori de Alba, care cereau, cu o teamă ciudată, ca PD-ul din care şi eu făceam parte atunci, să-şi stabilească o poziţie cu privire la aurul din Apuseni. Tot timpul, subiectul părea unul rezervat iniţiaţilor. Acum am înţeles şi de ce. PD-L-ul e pentru contra, pentru când e la guvernare, contra când e în opoziţie. E drept că nici restul de partide nu sunt mai clare sau mai consecvente.

Revenind la spiritul civic, cred că societatea civilă românească ar trebui să preia şi subiectul Schengen. Nu e corect şi nu trebuie să mai acceptăm faptul că el a devenit moneda de schimb în tot felul de campanii naţionale în statele membre când e vorba de România şi de Bulgaria, cărora li se spune, la nesfârşit, că nu şi-au făcut temele. Nu de altceva, dar mai sunt doar câteva luni până la alegerile pentru Parlamentul European, despre care liderii europeni se tot plâng că aduc la vot un număr prea mic de cetăţeni. Pe noi, pe români, clarificarea subiectului Schengen dar mai ales închiderea lui în sensul intrării României în acest spaţiu, chiar ne-ar putea aduce la vot. Ar trebui însă să ni se audă vocea civică de pe acum, înainte de o nouă tema, ca pretext pentru o nouă amânare. 

Anunțuri

Câinii şi ţara fără stăpân

40-12-17/35Două lucruri oribile s-au petrecut doar în cîteva zile. Un copil a murit sfîşiat de un câine „comunitar”- ce denumire ironică – iar o parte din membrii formaţiunii paramilitare Garda civică maghiară s-au deghizat în galerie de fotbal, deşi se vedea de la o poştă cine sunt, au năvălit liber în România şi au vandalizat-o.

Pentru uciderea copilului, am găsit repede soluţia: omorâm şi noi toţi câinii fără stăpân şi demitem cât mai mulţi primari, în frunte cu Sorin Oprescu. E adevărat şi cutremurător că fenomenul câinilor fără stăpân ne-a depăşit de mult. E însă la fel de adevărat şi la fel de cutremurător şi că reflexul nostru de popor rural ne blochează omenia şi ne spune, după ce ne-am mutat la bloc, că locul câinelui e în curte şi nu în casă. Şi aşa, curtea a devenit ţară şi mai punem de un masacru, ce-i drept, unul canin. Sigur că s-au cheltuit mormane de bani, dar e mai simplu să omori câinii decât să îi pedepseşti pe hoţii de bani publici. La fel cum e de adevărat că nici peste 20 de ani nu rezolvăm problema dacă nu facem, fiecare din noi un gest concret şi tare aş mai vrea să văd un adept al masacrului omorând, cu mâna lui un câine şi dormind liniştit după asta.

La fel de gravă e şi ‘invazia’ huliganilor maghiari care pare că ne-a luat că din oală.Ţara asta are servicii speciale, foarte numeroase şi foarte, foarte bine plătite nu că să ne intercepteze pe noi şi să facă poliţie politică de ani buni, de vreo 9- 10. De aceea, cer public Parlamentului să iasă din adormire, să le cheme urgent să dea socotela despre ce s-a întâmplat şi să le întoarcă la menirea lor publică dar mai ales constituţională: siguranţa naţională. De ce nu au ştiut nimic despre ce urma să se întîmple? Cu ce se ocupă ele? De ce, de 10 ani, poate chiar mai mult, nu mai prezintă rapoarte, aşa cum prevede legea în faţa Parlamentului? Probabil pentru că s-au supus unui stăpân politic şi au lăsat de izbelişte o ţară care îi plăteşte pentru a fi demnă şi a trăi în siguranţă.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: