Urmele celor plecați

De sărbători mi-e foarte dor de ei. Si mai mult ca-n restul zilelor.

Când eram tânără, la începutul carierei mele de soție și de mamă, eram mereu complexată de un lucru: mi se părea că nu pot să reproduc întocmai, pentru ai mei, atmosfera sărbătorii de acasă, de la Grindu. Aveam spaima asta de Crăciun dar și de Paște. Cu timpul mi-a mai trecut, dar mi-au rămas niște repere: nu fierb sarmalele decât în dimineața de Crăciun, de Paște am casa plină de zambile, de narcise, de cozonac proaspăt. Un singur lucru e complet rupt de tradiție: din cauza lui Spartacus care e fascinat de ouăle vopsite, și dacă le prinde le linge pe fiecare și apoi le rostogolește prin toată casa, trebuie să ascund coșul într-un loc sigur. Și să am grijă că uneori îl găsește.

Îmi place foarte mult mirosul acestor sărbători. Dar îmi lipsesc mama, tata, soțul meu, fratele meu.

Fotografie din alt veac