Nopțile magice

Azi e Boboteaza. E capătul celor 12 nopți magice care încep la Crăciun. Două feluri de amintiri mă domină în această zi: una vine de demult, din copilăria mea de la Grindu unde în această zi, în care era întotdeauna ger de crăpau pietrele – de aici și Gerul Bobotezei. Ceea ce țin minte foarte clar e cum oamenii mergeau la biserică cu caii, ei aveau coama împletită cu fire de lâna roșie, preotul îi stropea cu apă sfințită ca să fie frumoși și sănătoși tot anul. Era un spectacol care se petrecea an de an, doar în această zi. Îmi plăcea extraordinar și pentru că tata iubea foarte mult caii. A doua e recentă, vine din pelerinajul din mai, anul trecut, în Israel. În una din zile, am ajuns la Marea Moartă, cel mai jos loc din lume și apa cea mai sărată posibil, unsuroasă aproape de atâtea minerale și sare. Am intrat în ea. După aceea, am ajuns la apa Iordanului, în locul amenajat al botezului. Două lucruri m-au fascinat. Deși era plin de pelerini, locul arăta ca la începuturile lumii, neatins parcă de mâna omenească. Apa cristalină, plină de pești pe care evreii nu au voie să îi pescuiască, nutrii pe mal care se joacă cu oamenii. Ne-am stropit cu ea și ca prin farmec toată grăsimea luată din Marea Moartă a dispărut și pielea scârțâia de curățenie. Am și acum, acasă, o sticluță cu apă din Iordan, din care am împărțit multor rude, prieteni, vecini. După mai bine de o jumătate de an e la fel de imaculată și de proaspătă. Vorbeam de capătul celor 12 nopți magice. Diseară voi desface bradul de Crăciun. Așa e tradiția.