Maria Petre

Noi suntem oamenii pe care îi aşteptăm

Archive for the tag “pigmei politici”

Chiar se poate şi mai rău

Întotdeauna când vedem lucruri urâte, oribile, sperăm ca ele să fie cele mai urâte pe care le poţi vedea într-o viaţă de om. Eu aşa gândeam până acum. M-am răzgândit, se poate şi mai urat, mai rău. Mă gândesc la Mioara Roman, pe care o cunosc personal, o respect şi în casa din care era evacuată ieri am fost în urmă cu mulţi ani. A fost evacuată ca ultimul om, nu de altceva ci doar pentru că acolo va trebui să locuiască ultimul fost preşedinte. Care, slavă Domnului, ar avea un acoperiş sau mai multe deasupra capului, care o cunoaşte la fel de bine ca şi mine sau poate chiar mai bine. În locul lui mi-ar crăpa inima de ruşine. Acesta ar fi primul lucru oribil. Apoi, Elena Udrea, pe care, din păcate, iarăşi am cunoscut-o în urmă cu nişte ani. Încearcă să-şi scape pielea denunţând nişte fapte la care numai când te gândeşti te apucă nebunia. Că fostul ei soţ i-a zis că trebuie să îi mijlocească o discuţie cu adjunctul SRI, în legătură cu o sumă cash de 500 000 de euro pentru Sebastian Ghiţă, cerută şi dată. Că ea s-a întâlnit cu Victor Ponta, la el acasă, pentru a-l convinge s-o numească pe actuala Procuror Şef DNA. Din ce lume vin, din ce lume fac parte oamenii ăştia? Este exact ca în povestea cu lupul care trece printr-o perioada de bunătate, şi care văzând o pisica alergând un şoarece, îi spune indignat lupoaicei care-l însoţea: «N-ar fi oare timpul să facă cineva ceva pentru a pune capăt acestei urmăriri? » Şi-n fine, unele noi de la Victor Ponta. S-a gândit el aşa, că fiecare român plecat ar trebui să dea câte 10 euro bugetului naţional pe care să-l mătrăşească el apoi, aşa cum face şi cum au făcut toţi înaintea lui. O aberaţie mai mare n-am auzit încă. În afară de asta: corupţia e generată de sărăcie. Nu, domnule Victor Ponta, SĂRĂCIA e generată de CORUPŢIE, în nicio ţară din lume nu s-au mai făcut atâtea averi nemăsurate în doar 25 de ani şi doar pe seama resurselor publice dijmuite şi duse în firmele şi casele grandioase şi nenumărate ale celor care conduc sau au condus România doar pentru a-şi îngroşa conturile în euro. Aşa că, iată că se poate şi mai rău.

Anunțuri

Efectul Muntenegru

Sub el am impresia că am trăit, aproape toţi, ultimile câteva zile. Un popor care numără doar cât un judeţ din România a produs asupra noastră un rezultat incredibil. Am redescoperit câteva valori fundamentale ale ideii de naţiune solidară, de umanitate reală, de compasiune faţă de unul de al tău. Muntenegrenii ne-au trezit brusc din amorţeala sufletească cu care bântuim ca prin deşert de aproape un sfert de secol. O mâna de oameni a făcut posibil ca toţi care erau vii după prăbuşirea autocarului în prăpastie să fie vii şi acum când scriu. Câţiva alpinişti şi un lanţ uman mutenegrean au salvat zeci de vieţi. Efectul Muntenegru ne-a făcut din nou oameni.

În 48 de ore statul român, într-o organizare impecabilă, şi-a adus acasă toţi cetăţenii implicaţi în catastrofă. Pentru cele 18 victime a fost zi de doliu naţional, suprapusă pe ziua drapelului, prin coincidenţă.

Evident că efectul nu a atins chiar toată naţia noastră. Au rămas, uscate cum erau, nişte suflete care îşi zic, sărmanele, de dreapta dar sunt de fapt nişte suflete moarte. Îi spun catastrofei accident rutier, nu înţeleg de ce nu i-am lăsat pe cei cu victime în familie să se chinuie singuri cu repatrierea lor aşa cum se întâmpla pînă acum, cer demisii sau ne spun, cinic, la mulţi ani de ziua drapelului.

Cam astea sunt luminile şi umbrele pe care micul popor muntenegrean le-a proiectat asupra noastră. Zona de lumină e singura care contează, şi în ea, împreună, alpinişti şi oameni simpli, medici şi paramedici, poliţişti, miniştri şi diplomaţi, suflete vii adică.

Fiecare pasăre pe limba ei piere

Am auzit asta de mii de ori în viață dar nu mi-a fost mai clar sensul niciodată ca azi. Mă refer, evident, la alegerile din PDL. Mai exact, la finalul lor. La cât de penibile au apărut și tupeul și răutatea și șmecheria care, păreau să le aducă unora, la nesfârșit, câștig de cauză. A fost o zi istorică și din păcate, nu cred că ei își dau încă seama de asta. N-au mai ținut manipularea, frica, n-a mai ținut niciuna din metodele care, ani la rândul i-au adus unuia, aceluiași, succes după succes. Ba chiar aceste metode, șmecheria cu fraudele anunțate preventiv au fost cele care și-au pus amprenta pe rezultat dar și pe finalul rușinos. Sunt doar câteva lucruri care m-au făcut să mă gândesc la zicala din titlu.

Duminică

Pe vremea când era doar primar general și nu președinte, descoperise un truc, un mic secret: duminica nu prea sunt știri, ziariștii cam șomează și ești foarte bine preluat dacă faci o conferința de presă. Îți ciugulesc din palmă. De vreo două săptămâni, adică duminici, domnul Băsescu și-a reluat acest obicei, descoperit când era cu adevărat în opoziție. Nu apucăm bine să strângem masa de prânz că ne și invadează casele, ecranele, e pe toate canalele. Stă cu noi cel puțin o oră. Ne explică, silabisind apăsat, cum stăm cu Europa, cu MCV-ul, cu viitorul buget european. Atacă. Pe cei care au altă părere. Adică, pe prea mulți dintre noi.

Ce e ciudat e însă altceva, ceva de fond. Președintele României pare mai degrabă reprezentantul Comisiei Europene, al Consiliului, al Fondului Monetar – depinde de subiect – la București și nu reprezentantul nostru în  relația cu ele. Ceea ce e ușor aiurea, că să nu spun că e chiar grav.

Azi, în plus, și-a adus aminte că deputații români în Parlamentul European există și că ar vrea să-i vadă. Da, da, pe cei din mandatul actual pe care nu i-a văzut de la preluarea mandatului, adică de prin iunie 2009. Vrea să le recomande ce să voteze, ce buget să voteze în Parlament. Și asta pentru că a realizat că Parlamentul European decide, împreună cu Consiliul, bugetul Uniunii. Din care țara asta face parte cu drepturi depline chiar dacă președintele ei pare să-și fi uitat rolul și ne demonstreza asta chiar și duminica, în fiecare duminică.

O propunere decentă

TRAIAN BASESCU - DECLARATII - SEDIU DE CAMPANIEÎnțeleg că ieri a avut loc o întâlnire între președintele României, primul ministru, președintele Senatului și cel al Camerei Deputaților. Printre altele s-a lansat și o propunere pe care eu o văd ca fiind de maximă decență și anume ca, la anul, să se comaseze alegerile europene cu cele prezidențiale. Nu este un caz singular, multe state membre au mai recurs la asemenea soluții cu atât mai mult cu cât participarea cetățenilor la alegerile europene e din ce în ce mai mică. Apoi, nu e de loc neimportant pentru noi să mai facem și economii, se știe bine că orice rundă de alegeri are costurile ei.

Criticii de serviciu au sărit ca arși, ba că se face un cadou USL, ba că nu se poate scurta mandatul președintelui, având în vedere că alegerile europene se pare că vor fi la anul în mai și că cele prezidențiale ar fi, la termen, abia în decembrie. Nu știu de ce, dar mă aștept ca președintele să accepte propunerea, cu atât mai mult cu cât a făcut, acum câtva timp chiar dumnealui o asemenea ofertă, de a renunța la o parte de mandat. În plus –  și sigur este conștient de acest lucru – are un deficit enorm de legitimitate în condițiile în care peste 7 milioane de români i-au cerut să se retragă în iulie 2012.

Cât despre criticii de serviciu care visează cum își fac ei un partid nou nouț după ce până acum au primit totul cadou, le dorim noi și importante succese. Era cât pe-aci să spun succesuri.

Praful

Asta s-a ales de fostul meu partid, dacă ne uităm la rezultatele de ieri. Din nou, cel mai prost rezultat din istorie, cel puțin la Ialomița. Și o spun fără satisfacție, am muncit pe baricada asta vreo 20 de ani, cu dedicație, fără interese personale, cu convingere. Am construit continuu între 1990 și 2009. Au fost mii de zile în care am stat la partid mai mult decât la mine acasă. Eu chiar am dreptul să vorbesc despre situația de azi, și chiar înțeleg cum s-a ajuns aici.

Am mai scris despre asta cu multe luni în urmă, recitiți va rog (click aici), am scris și după alegerile locale din vară, va rog să recitiți și asta (click aici si aici). Adaug azi doar trei mici observații: în 1992, când partidul stătea rău, avea un deputat. În 2000 când partidul iarăși stătea rău, eu am câștigat primul meu mandat de senator. În 2004, când eram președintele organizației Ialomița, am câștigat un deputat și un senator.

Rezultatele de azi sunt meritul mafiei sfidătoare care a transformat PD-ul în instrumentul intereselor ei meschine, începând cu 2004 și până azi. În aceste condiții, cum am mai spus și repet, dacă nu plecam în 2009, oricum aș fi plecat mai târziu. Plecarea mea a fost inevitabilă și rămîne definitivă.

Operă bufă

Caraghios, caricatural, grotesc, parodic, ridicol. Așa ne explică dicționarul termenul „bufă”. Fosta guvernare se relansează azi, pentru campania electorală sub un slogan care reflectă, dezarmant de sincer, halul în care au condus România: S-o resuscităm!

Incredibilă sinceritatea, dacă n-ar fi vorba de viața a milioane de români, aduși în pragul resuscitării! Se relansează de la operă, locul perfect pentru piesa bufă, cu vechii actori care-au schimbat doar costumele Versace în echipamente Smurd, în fața pacientului care nu-i vede pentru că el ar trebui resuscitat. Fix deci ca în titlu și ca în dicționar. Bravo, succesuri!

Lecții cinice

Sau despre dubla măsură

Am scris mai demult, cred că prin vară, că ușor – ușor, ne crește în suflet buruiana anti-europenismului. Mă uit acum, aici, la fața locului, la Strasbourg și mă lămuresc de ce crește această buruiană.

Păi, să luăm ca exemplu, demisia de săptămâna trecută din funcția de comisar european pentru sănătate a maltezului John Dalli. Demisia nu a fost de bunăvoie și nesilită  de nimeni. Nu… A fost determinată de acuzația de luare de mită de la o companie suedeză de tutun, făcută de OLAF, de Oficiul de Luptă Antifraudă.

În țara lui, în Malta, Dalli este naționalist de dreapta, avea un cabinet de consultanță în Libia pe care l-a cedat fiicei sale când a devenit comisar – nu știu cum vi se pare dar eu simt că am mai văzut filmul. Nu am fost atentă, dar mă întreb dacă Dalli o fi fost sau nu la congresul PPE la București  și de ce nu au protestat cavalerii luminii, mai ales cei autohtoni. Oricum, văd că mama anticorupției tace. Chitic. Nu zice nimic nici despre faptul că fostul biet comisar își poate relua liniștit consultanța la Tripoli și nici despre faptul că, în următorii 3 (trei) ani Comisia europeană îi va plăti 45% din fostul salariu, adică vreo 12- 13000 de euro lunar.

Iată un exemplu de oficial care dădea până mai ieri lecții cinice României și românilor. Pentru cei care încă mai susțin atitudinea de pupilă obedientă a României în cercurile europene.

Catindații

Copyright Iepurele Mizantrop

Nu, nu am greșit, despre catindați vreau să vorbim azi. Cu amuzament dar și cu multă dezamăgire. Cu amuzament că o nație care l-a dat pe Caragiale îl ia încă în glumă. Și nu i-a învățat lecția nici după un secol, deși Caragiale e subiect în mulți dintre anii noștri de școală în tot acest secol. Cu dezamăgirea că printre catindați, adică oameni trimiși de la centru să candideze în diverse colțuri ale țării numite acum colegii, sunt și unii care au pretenția că au fost premianți pe vremea lecțiilor din Caragiale. Da, mă refer și la MRU care zice că nu e mai puțin ieșean dacă e catindat la Arad. Numai că el ar fi fost trimis de la centru chiar și la Iași.

E incredibil cum acești oameni care pretind că sunt preocupați de noi, de România, nu înțeleg adevăruri elementare: nu-i poți reprezenta cu adevărat pe niște oameni pe care-i cunoști în campanie și-i mai vizitezi în câteva weekend-uri în mandat. Chiar nu îi poți reprezenta, sufletul tău nu poate fi acolo unde nu-ți e sau nu ți-au fost casa, familia, copiii, părinții. Nu-i înțelegi, nu ai cum. Ca atare, sfatul meu e să nu-i votăm pe catindați – așa îl cinstim și pe Caragiale, dar și pe noi. Să nu-i votăm nici la noi, nici la Neamț, nici la Arad.

Cu tristețe

…despre nesimțirea cinică.

„Nu am făcut foarte multe prostii până acum, deci pot continua”.

E o frază definitorie pentru mulți dintre veteranii parlamentului și ai politicii românești. Nu știu să spun dacă în ea e mai multă inconștiență, mai multă nesimțire, mai mult interes personal sau e doar cinism involuntar. Îl cunosc pe autor. A făcut prostii cu carul, a profitat cât a putut de mult, a trăit din 1992 încoace ca un mare boier, și, da, nu a făcut nimic notabil pentru cei pe spatele cărora profită de 5 mandate. E un artist al aranjamentelor, al sforăriilor, al binelui personal, al profitului maxim din calitatea de deputat sau senator și mai ales de lider de grup. Puțină lume îl cunoaște după 5 mandate. Și ce dacă? El mai vrea unul.

În felul lui are dreptate. Dacă 5 au mers atât de bine, de ce nu ar merge și al 6-lea? E întruchiparea perfectă a tipologiei alesului care a făcut ca tânăra democrație românească să fie azi atât de obosită și atât de șubredă. Sper din tot sufletul ca la alegerile din decembrie să mai aibă puterea și să se scuture zdravăn de acest tip de balast cinic. Pentru că acest balast este unul din motivele care fac posibilă campania rău intenționată și periculoasă pentru democrație de decredibilizare a instituției parlamentului, susținută cu atâta insistență de alte forțe ale statului.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: