Maria Petre

Noi suntem oamenii pe care îi aşteptăm

Archive for the tag “UE”

Strasbourg

Nu am scris demult. De multe luni de zile. Îmi cer iertare pentru asta tuturor celor dragi care îmi spun că îmi citesc postările, pentru lungă mea tăcere. Uneori, fiecare, părem fugiţi din viaţă noastră şi aşa cred că am părut şi eu. Am profitat din plin de rolul meu de bunică.

De curând, acum o săptămâna, m-am întors de la Strasbourg. Am fost acolo cu corala episcopală Sfîntul Mare Mucenic Mina a Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, care a vizitat Parlamentul European, oraşul, biserica românească din Strasbourg, muntele şi mănăstirea Sainte Odile, un pic din Germania şi minunatul orăşel alsacian Ribeauvile de pe ruta vinului. Corala a încântat deputaţii şi funcţionarii europeni concertând în curtea interioară a Parlamentului european, comunitatea românească din Strasbourg, prezentă la concertul oferit la biserica românescă, dar şi în alte câteva locuri.Stras 2 Stras

M-am bucurat de două lucruri în mod deosebit: că am putut promova în Strasbourg şi chiar în Kehl, în Germania, nişte oameni minunaţi şi o muzică de cea mai bună calitate. A două bucurie este că am revăzut oameni dragi, cum ar fi Georgiana, fosta mea asistentă, pe părintele paroh Iorgulescu şi pe doamna, mulţi dintre foştii colegi. Mulţumesc lui Viorica Dancila şi lui Carmen Dinu pentru că au făcut posibil acest lucru. Mulţumesc părintelui protopop Drăghici, părintelui Cătălin Stanciu, dirijorul coralei şi fiecăruia din cei 23 de preoţi prezenţi pentru cele 4 zile frumoase petrecute împreună şi pentru că mi-au oferit prilejul de a mai fi o dată mândră de Ialomiţa, de tradiţia şi de valorile ei culturale.

Anunțuri

Duminica orbului

Votăm pentru Parlamentul European 2014-2019, în duminica orbului din calendarul ortodox. Pilda din Evanghelii, vorbeşte despre vindecarea de către Isus a orbului din naştere. În România s-a mai votat în această zi din calendar în 1990, pe 20 mai. Nu cred că e mare diferenţa faţă de atunci. Cred, de asemenea că rezultatul va fi unul aproape la fel de dezechilibrat, adică, unii vor lua aproape jumătate din cele 32 de mandate ale României iar restul se va împărţi. Şi mai cred că oamenii vor vota într-o totală necunoştinţă de cauză, aproape ca orbii. Diferenţa notabilă dar păgubosă pentru democraţia românească dar şi europeană este că dacă în 1990 participarea la vot a fost masivă, acum ea va fi forte scăzută.

Campania a fost extrem de anostă şi de inadaptată la scopul ei real. Un singur partid a dominat terenul, mă refer la partea de imagine, la campania vizuală. Pe toate panourile mari şi mici din Slobozia şi nu numai, Victor Ponta ne îndeamnă să fim mândri că suntem români. De ce el şi nu Daciana? Ce a căutat preşedintele în această campanie? Unii zic că ar avea legătură cu alegerile prezidenţiale de la toamnă, deci omul harnic îşi face iarăşi vara sanie.

Probabil că aşa se explică faptul că oameni respectabili altfel mi-au spus că votează azi că să nu elibereze Ponta deţinuţii dacă va fi preşedinte. Alţii nu îl votează, de exemplu, pe Mircea Diaconu pentru că l-au auzit odată, mai demult, vorbind de rău comunismul. Am şi prieteni care votează cu el pentru că nu a fost singurul incompatibil din ţara asta. O bătrână şi un bătrân priveau acum câteva zile, îndelung, cu mâna streaşină la ochi, panoul enorm de pe casa de culturăşi se bucurau, cu siguranţă, văzându-l acolo pe primarul Stoica, aşa că îl vor vota azi tot pe el. Sunt doar câteva exemple, dureros de adevărate.

Ca să nu mai vorbim de faptul că nu a fost nici o dezbatere serioasă despre prezentul şi viitorul nostru dar şi al Uniunii Europene, că sunt pe liste oameni care mi-au fost colegi, adică sunt în Parlamentul European din septembrie 2005 continuu şi nu s-a găsit nimeni să îi întrebe câte rapoarte au avut sau ce acţiuni de promovare a ţării ăsteia au organizat în cei 9 ani. Ca să nu mai vorbim de patentul, de invenţia pur româneascăşi originală de a le spune deputaţilor europeni” europarlamentari”. Şi, uite-aşa va nimeri orbul Bruxelles-ul şi nu Brăila, cum credeam noi când nu intrasem în Uniune.

Cât despre vindecarea democraţiei noastre, mai aşteptăm un pic. O altă duminică, poate alte alegeri.

Renaşterea sau naşterea spiritului civic în România?

Majoritatea analiştilor politici au vorbit în ultima vreme despre asta şi se pare că au dreptate. Dacă ne uităm la acţiunile civice pro şi contra Roşia Montană, pro şi contra câinilor fără stăpân, la viitoarele acţiuni de protest ale studenţilor de după începerea anului universitar la 1 octombrie. Eu cred că e vorba cu adevărat de naşterea spiritului civic la români dacă toate acţiunile de stradă vor avea o finalitate. Dacă cei care conduc treburile ţării îşi vor auzi, în sfîrşit, cetăţenii. Dacă îl vor auzi şi pe Furdui Iancu, care vorbeşte despre tăierea pădurilor din Apuseni, nu doar despre aurul care stă să plece sau despre cianura care stă să rămînă.

Discuţia despre Roşia Montană a fost întotdeauna un soi de tabu chiar şi în zona politică. Mi-i aduc aminte, prin anii 2003-2004, pe colegii deputaţi sau senatori de Alba, care cereau, cu o teamă ciudată, ca PD-ul din care şi eu făceam parte atunci, să-şi stabilească o poziţie cu privire la aurul din Apuseni. Tot timpul, subiectul părea unul rezervat iniţiaţilor. Acum am înţeles şi de ce. PD-L-ul e pentru contra, pentru când e la guvernare, contra când e în opoziţie. E drept că nici restul de partide nu sunt mai clare sau mai consecvente.

Revenind la spiritul civic, cred că societatea civilă românească ar trebui să preia şi subiectul Schengen. Nu e corect şi nu trebuie să mai acceptăm faptul că el a devenit moneda de schimb în tot felul de campanii naţionale în statele membre când e vorba de România şi de Bulgaria, cărora li se spune, la nesfârşit, că nu şi-au făcut temele. Nu de altceva, dar mai sunt doar câteva luni până la alegerile pentru Parlamentul European, despre care liderii europeni se tot plâng că aduc la vot un număr prea mic de cetăţeni. Pe noi, pe români, clarificarea subiectului Schengen dar mai ales închiderea lui în sensul intrării României în acest spaţiu, chiar ne-ar putea aduce la vot. Ar trebui însă să ni se audă vocea civică de pe acum, înainte de o nouă tema, ca pretext pentru o nouă amânare. 

Pe marginea prăpastiei

Așa arată, din păcate, Cipru, si nu numai el. M-am uitat cu mare atenție și cu multă îngrijorare la această nouă  răbufnire de criză. Am urmărit declarațiile liderilor din Parlamentul European și voi cita, pe scurt pe fiecare.

Martin Schultz – socialist german, președintele Parlamentului European: salută acordul de salvare a Ciprului dar spune că „negocierilor le-a lipsit tranparenta și legitimitatea democratică”. Joseph Daul – popular francez: „acordul permite evitarea falimentului dezordonat”. Hannes Swoboda –  socialist austriac: „încrederea oamenilor în UE a fost zguduită serios în Cipru și în afara acestuia”. Și, în fine, cea mai realistă declarație, după mine, a lui Sharon Bowles – liberal britanic, președinta Comisiei Economice a Parlamentului: „Salut acordul, bazat pe o ierarhie a pierderilor dar și pe acceptarea faptului că băncile pot eșua. Cetățenii și piețele sunt uimiți de gradul de improvizare arătat de liderii zonei euro.”

Eu simt un fior rece pe spate atunci când fiecare nou episod al acestei nesfîrșite crize ne arată o Europa politică tot mai departe de cetățenii ei, pedepsind oamenii de rând în locul celor care trăiesc din specula financiară.

Mă impresionează și mă sperie,  de fiecare dată, cum stau la coadă la bancomate, în zilele de plată a pensiilor sau a alocațiilor zeci de oameni necăjiți. Mă sperie când mă gândesc ce s-ar putea întâmpla dacă într-o zi, acesta masinărie rece ar rămâne închisă și goală, așa, ca în Cipru. Și mă mai gândesc, câteodată, ce frumos ar fi să-i văd pe liderii europeni care iau cu detașare aceste decizii prin care cei mulți plătesc nota lăcomiei și imoralității piețelor financiare, la coadă la bancomat, amestecat, în sfârșit cu milioanele de necăjiți care au stat  aprope toată viața lor la câte o coadă.

Semnele timpului

Sunt fascinată să descopăr mereu legătura între sărbătorile creștine și schimbarea de vreme. Azi e în calendarul creștin Întâmpinarea Domnului. Isus, la 40 de zile, exact atâtea sunt de la Crăciun, e dus în Templu, după legea lui Moise, de Maria și Iosif. În tradiție, azi e Ziua Ursului. Adică se spune că ursul iese pentru prima oară din bârlog. Dacă e  soare și își vede umbra se sperie și intră la loc, iar acest lucru înseamnă că primăvara nu e aproape. Mai stă acolo încă șase săptămâni, iar legenda spune că tot atât mai poate să țină iarna.

Tradițiile populare au întotdeauna un sens alegoric, mult mai larg decât repertoriul lor natural sau domestic. Legenda ursului e contraintuitiva, el știe să nu se lase păcălit de aparențe, înțelege că o rază de soare nu înseamnă automat venirea primăverii, iar cerul înnorat nu înseamnă neapărat vreme rea.

Unii dintre conaționalii noștri se bucură că iarna României ar mai putea dura. Derutând, cu bună știință comportamentul ursului, arătându-i o umbră pe care el, săracul, nu o vede. Cu jocuri de lumini și umbre, plimbă ursul alegoric – de exemplu Comisia Europeană și rapoartele ei, uneori penibile – într-un veșnic, susținut și tradițional-securist efort de manipulare și mistificare. Nouă, celorlalți, nu ne rămâne decât să împrumutăm din înțelepciunea ursului și să învățam din reperele tradiției, pentru a supraviețui nevătămați până la venirea primăverii.

Gazele de șist în UE

Azi, chiar la ora la care scriu, se dezbat în plenul Parlamentului European două rapoarte pe subiectul gazelor de șist și al exploatării lor. Pentru că la noi acasă nu dezbatem deloc subiectul dar mai ales pentru că adesea se vehiculează minciuna că vom crea locuri de muncă prin asta și prin exploatarea cu cianuri a aurului, voi face câteva extrase din acestea, doar câteva. Cu gândul la miile de oameni care au ieșit în stradă la Bârlad și la Universitate. Oricine poate citi rapoartele complete pe site-ul Parlamentului, raportorii fiind Boguslav Sonik din Polonia și Niki Tzavela din Grecia.

Pe scurt, ideile sunt:

  • nu există date suficiente cu privire la substanțele chimice utilizate în fracturarea hidraulică și la riscurile asupra mediului și a sănătății umane;
  • s-a interzis sau s-a instituit un moratoriu în privința exploatării gazelor de șist în: Franța, landul Renania de Nord – Westfalia din Germania, Bulgaria, cantoanele Fribourg și Vaud din Elveția, Carolina de Nord, New York, New Jersey, Vermont, Africa de Sud, Quebec în Canada, New South Wales în Australia;
  • durabilitatea zăcămintelor nu a fost dovedită încă;
  • comunitățile locale trebuiesc consultate și implicate, existînd chiar o linie bugetară alocată acestui lucru în bugetul UE pe 2012.

Sunt exact lucrurile pe care protestatarii de la noi și organizațiile de mediu implicate le-au adus în discuție. De data asta recunoscute european, dar nu de unii responsabili de la noi si mai ales de fanii exploatării. Bizar. Și îngrijorător.

La DNA ca la biserică

Nu exagerez cu nimic. În curând, așa va fi. O nouă religie. Unul câte unul, trecem pe la DNA. Dacă nu ne aliniem, evident. Nici nu contează dacă am comis sau nu vreo ilegalitate.

Da, acest ‘stat de drepti’ și nu de drept chiar e țăndări. Nu, nu din cauza referendumului sau a schimbării Robertei ci dintr-o cauză mult mai parșivă. E un stat dezechilibrat complet și intenționat în favoarea uneia dintre puteri, anume a justiției. Ani și ani de zile, înainte și după aderare am fost presați cu asta, cu reforma și independența acestei puteri (ambele discutabile). Așa am ajuns ca ei să aibă salarii și pensii de două – trei ori mai mari decât al celorlalte puteri din România, ca ei să se comporte ca mici Dumnezei pe care nu îi poți critica fără a fi acuzat de subminare. Și tot așa am ajuns și la controlul politic prin intermediul DNA-ului.

Prin 1996, asta era tema principală de dezbatere în SUA: cum să facă să îndrepte dezechilibrul care se crease între puterile statului, ca justiția să nu le mai domine și să le controleze unilateral pe celelalte două. Ei aveau 200 de ani de democrație și nu neglijau nici un derapaj. Noi am ajuns cam devreme la acest dezechilibru și el a devenit periculos și cultivat intens în ultimii 8 ani. Astfel încât să servească drept unealtă unor interese fără îndoială obscure.

Nu vreau să înțelegeți că nu e nevoie de o putere judecătorească eficientă și independentă, evident că nu asta vreau să spun. Însă o democrație funcțională are nevoie în primul rând de echilibru, care în România lipsește cu desăvârșire.

Uneori mă întreb dacă nu era cumva mai necesar și mai util un soi de mecanism de control și de verificare pe zona de utilizare a fondurilor europene decât pe justiție. Cui îi pasă azi că nivelul de trai din România și Bulgaria sunt cele mai mici din Uniune? În ultimii 22 de ani am închis școli și spitale cu duiumul dar am deschis mereu noi și noi judecătorii, curți de apel, tribunale, parchete și DNA-uri, rămânând constant și săracii și corupții Europei. Cred că Europa unită și solidară înseamnă pe fond, mai puțină  sărăcie, inclusiv pentru români. Acum, nu peste 50 de ani.

Ultimul act

Am ajuns la capătul acestei piese grotești dar îngrozitor de lungi. 8 ani din viața noastră. Cade cortina, dar cabotinul, actorul nebun continuă să joace în fața sălii goale. Împroașcă venin, ură, înghite flacăra democrației într-o țară în care toată lumea are telefoanele ascultate, arestează de-a valma profesori, procurori, prim miniștri, invocă Europa. Nu înțelege, în ruptul capului că piesa s-a terminat. Nu înțelege cine a dat spectatorilor lui atât de multe ștampile pe care scrie DA. Da, gata cu cinismul și minciunile voastre, nu vrem să mai furați și apoi să strigați hoții, nu mai vrem să-ți vedem pupilele inepte la butoanele țării. Nu ne e frică nici de Barroso, măcar celor care ne amintim cum se milogea în 2009 pe la grupurile politice din Parlamentul European pentru al doilea mandat, că să fie plătit mai bine decât președintele SUA. Trageți, vă rog, cortina peste cabotin.

Altă viață

Azi am mers, la prânz, în parcul Orangerie din apropierea Parlamentului European. E un loc extraordinar, cu o grămadă de animăluțe și păsări, cu niște copaci aproape seculari, plin mereu de oameni. Din loc în loc găsești câte un Toutou-Bar. Ce e Toutou-Bar? Un fel de Cuțu-Bar. O cutie, un suport, cu două vase pline mereu cu apă pentru căței. Pentru cățeii care vin la plimbare cu stăpânii, că aici niciunul nu e părăsit. Da, nu există cîine sau pisică maidaneze, nu cred că se miră cineva. Drumul spre parc e plin și el de copaci, care au în vârf cuiburi mari de berze. Barza e pasăre protejată aici, parcul e o adevărată rezervație, iarna nu migrează, și, în plus, e mascota orașului.

Orașul acesta alsacian are o liniște doar a lui și o frumusețe la fel. Plin de turiști, plin de studenți, de funcționari europeni, nu se lasă niciodată tulburat. Cu arbuștii înfloriți mereu, plin de magnolii uriașe primăvara, de hortensii de toate culorile, de catedrale de unde se aud clopotele. Străbătut de rîul Aar își continuă viața, neperturbat de nimeni, de nimic.

Duminică e turul doi de alegeri legislative în Franța. În parc era un panou. Cu 4 (patru) afișe de candidați.

Ziua Europei

Parlamentul European e plin azi de acțiuni dedicate, plenul a început cu acest subiect, la ea acasă Europa își serbează ziua cu adevărat. La noi acasă, destul de firav. Din ce în ce mai firav. În 2006, am organizat la Slobozia, o acțiune amplă, frumoasă, dedicată acestei zile. Ea s-a numit €”Europa din inima mea”€™. Au fost concursuri de eseuri în licee, de desene ale copiilor din grădinițe, competiții sportive, concert de muzică europeană, ceremonia construcției europene, realizată de elevii regretatului Oliviu Vladulescu, premierea celor născuți de ziua Europei, inclusiv a mămicilor și doctorilor din maternitate, etc. Echipe întregi de voluntari și multe instituții locale au lucrat atunci excelent împreună. Le sunt și acum profund recunoscătoare. Acum, din inima Europei, pot să spun doar La mulți ani Slobozia și Ialomița, europene de cinci ani.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: