Maria Petre

Noi suntem oamenii pe care îi aşteptăm

Archive for the tag “exercitiu critic”

Statul român deformat

Revin la acest subiect. Am mai scris despre el din perspectiva experienţei mele personale ca fost politician, senator, deputat european, dar mai ales a unei experienţe recente ca cetăţean, care m-a şocat.

Prin toamnă, un incident cu nişte puşti obraznici care au intrat în curtea interioară a blocului în care locuiesc şi care nu s-au lăsat scoşi afară decât de echipa operativă a Jandarmeriei, m-a adus în situaţia de a semna, în calitate de martor, procesul verbal de contravenţie încheiat de respectiva instituţie. Nicio clipă nu mi-a trecut prin cap ce consecinţe poate avea acest lucru, recunosc că pe moment m-am minunat că o instituţie de forţă a statului român modern, reformat, nu e crezută sau nu-şi poate încheia misiunea de reaşezare a ordinii publice decât dacă semnează şi un martor, un biet cetăţean obişnuit.

Uitasem complet incidentul, dar n-a fost să fie. Prin februarie, în lipsă, m-am trezit citată ca martor într-un proces de contestare a contravenţiei. La câteva săptămâni, o nouă citaţie, pentru un nou termen, în care iarăşi nu pot fi prezenta pentru că nu sunt în ţară. Şi un poliţist care-mi sună la uşa şi îmi spune că are mandat de aducere pentru mine, la următorul termen. M-am prezentat cu câteva zile în urmă cu o cerere de motivare obiectivă a absenţei, la judecătorul de serviciu, care mi-a explicat, ritos, că nu face decât să primească documentele, că voi păţi la fel ori de câte ori voi mai semna ceva ca martor, şi că judecătorul din dosar este singurul care va decide.

Care sunt concluziile?

– Că în ţara asta a noastră eşti obligat să fii martor într-un proces, că nu te întreabă nimeni nici dacă vrei, nici dacă poţi şi trimit pe bietul poliţist să te aducă. Asta după ce reformăm de 25 de ani justiţia şi am schimbat recent codurile. Aşa încât uneori e mai uşor să fii contravenient chair decât cetăţean nevinovat.

– Că toate legile de care unii (puţini) sunt mândri sunt de fapt o catastrofă, că cele mai multe s-au adoptat fără dezbatere parlamentară, adică prin asumarea răspunderii, o soluţie pe cât de aberantă pe atât de păguboasă, atunci când ele se aplică.

– Că nu doar că nu s-a modernizat nimic în domeniile vitale, în cele mai multe dintre ele e mai rău decât pe vremea lui Ceauşescu. Nu, nu exagerez cu nimic, eu nu am auzit pe nimeni în vremea aceea, că s-a trezit cu poliţia la uşa şi că a fost obligat să se prezinte într-un proces cu care nu are nici în clin, nici în mânecă.

– Şi că, cel mai grav, instituţiile pe care le plătim (pe unele din greu) nu fac decât să-şi pună beţe în roate una celeilalte şi că toate, dar toate, continuă să ne agreseze pe noi, pe cei care le plătim.

Asta da reforma a statului român.

 

Interviu

Am acordat, la inceput de an, un interviu domnului Nicolae Tache pentru Ziarul Ialomiţa.

Interviurile „Ialomiţei”: Azi, doamna Maria Petre

Am urmarit, aşa, ca experienţă umană, cum un om poate evolua prin credinţă, în câţiva ani, fantastic”

–       Sunteti, doamna Maria Petre, prezenta la un eveniment important in viata de după 1990 a judetului Ialomita, marcarea a „20 de ani de administratie publica judeteana”. Prilej pentru noi de a aduce in fata cititorilor o experienta vasta, aceea a unui vicepresedinte de CJ, a unui europarlamentar, a unui presedinte de partid. Într-un cuvânt, o viata politica intensă. Doriti sa vorbim, intr-un dialog blitz, despre toate acestea?

–       Da, cu dumneavoastra vorbesc intotdeauna cu mare placere.

–       Ce a lasat Maria Petre in administratia judeteana?

–       As prefera sa nu raspund eu, ci sa-i intrebati pe oameni. Si as mai spera ca printre raspunsurile lor sa figureze si primul Centru de informatii pentru cetateni din Romania, festivalurile de mare valoare- Perlea, Regie de teatru, infiintarea Centrului Cultural Ionel Perlea, a Muzeului Agriculturii, sala de spectacole de la Consiliul  Judetean, sunt citeva exemple. Am pus bazele democratiei locale, a fost o perioada curata, frumoasa, interesanta.

–       Ce a insemnat Maria Petre candidat la functia de primar al municipiului Slobozia?

–       Candidatura mea la primaria Slobozia, de doua ori, in 2004 si 2008, a fost o mare provocare, o experienta dificila si o sansa ratata- pentru Slobozia dar si pentru mine, in plan uman, dar mai ales politic.

–       Ce a insemnat Maria Petre ca presedinte al PDL Ialomita?

–       Nu m-am luptat cu nimeni si nu mi-am dorit sa devin, neaparat, presedintele PD. Mi s-a cerut asta, de la nivel central. Nu am avut de ales, am muncit enorm, cu credinta, uneori chiar cu pasiune. Partidul a avut atunci cele mai bune rezultate si cea mai mare crestere din toata istoria lui. Nu doar in Ialomita, in general, dar la noi asta se datora si muncii unei echipe conduse de mine.

–       Ce a insemnat PDL Ialomita fara Maria Petre presedinte?

–       Nu stiu, e greu de spus, dar sunt  niste rezultate, cele de dupa 2009. Vi se par bune?

–       In viaţa PDL, ce a insemnat Petre Roman pentru dumneavoastra, ce a insemnat Traian Basescu, ce a insemnat Constantin Popa, ce a insemnat Cazacu Marinica?

–       E o serie de nume, de lideri, de oameni dedicati si valorosi care au scris istoria acestui partid, pe care ii respect, cu care am dus batalii grele, care m-au sprijinit si carora le multumesc si azi. Cu exceptia ultimului, care ar trebui sa imi multumeasca el.

–       Ce a insemnat Maria Petre ca europarlamentar?

–       Din mandatul de deputat european, am citeva lucruri de care sunt mindra: promovarea Romaniei profunde, batalia pentru agricultura romaneasca, cea pentru drumul european al Moldovei, asta pe scurt, in extenso exista un raport public al meu prezentat la inceputul lui 2009.

–       Cum v-ati simtit in momentul stabilirii ordinii pe lista de candidati la ultimele europarlamentare?

–       Evident, dezamagita. Dar si putin eliberata. Partidul devenise greu de recunoscut. Si timpul mi-a dat dreptate.

–       Ne puteti vorbi de o activitate mai putin cunoscuta ialomitenilor, ne puteti vorbi de experienta Gigi Becali?

–       Au fost niste ani interesanti. Eu am continuat sa lucrez intr-un loc pe care il stiu deja foarte bine, in care sunt din septembrie 2005, domnul Becali mi-a lasat toata libertatea si-i multumesc. Am urmarit, asa ca experienta umana, cum un om poate evolua prin credinta, in citiva ani, fantastic. Asta e partea extrem de interesanta a experientei mele cu Gigi Becali.

–       Cum vedeti Ialomita in 2013?

–       O sa va spun cum as vrea sa fie Ialomita in 2013: cu mai multe locuri de munca pentru tineri, ei platesc cea mai mare factura a crizei si la noi si in lume, cu productii bune in agricultura si cu o valorificare mai inteligenta a muncii si produselor din agricultura, cu o infrastructura mai buna.

–       Care va fi traseul Mariei Petre in politica urmatorilor ani?

–       Vom vedea, ma gindesc daca pauza autoimpusa a fost sau nu suficienta. Asta si pentru ca multa lume m-a intrebat ce ma intrebati si dumneavoastra.

–       In finalul dialogului nostru, un cuvânt pentru ialomiteni la inceput de an?

–       Un an mai bun, cu un guvern nou, cu sanatate, cu rezultate, pentru ca eu cred ca aceia care conduc acum destinele Ialomitei dar si ale Romaniei sunt constienti de imensa responsabilitate pe care cetatenii nostri le-au transferat-o prin votul din decembrie.

Nicolae TACHE  

Lecții cinice

Sau despre dubla măsură

Am scris mai demult, cred că prin vară, că ușor – ușor, ne crește în suflet buruiana anti-europenismului. Mă uit acum, aici, la fața locului, la Strasbourg și mă lămuresc de ce crește această buruiană.

Păi, să luăm ca exemplu, demisia de săptămâna trecută din funcția de comisar european pentru sănătate a maltezului John Dalli. Demisia nu a fost de bunăvoie și nesilită  de nimeni. Nu… A fost determinată de acuzația de luare de mită de la o companie suedeză de tutun, făcută de OLAF, de Oficiul de Luptă Antifraudă.

În țara lui, în Malta, Dalli este naționalist de dreapta, avea un cabinet de consultanță în Libia pe care l-a cedat fiicei sale când a devenit comisar – nu știu cum vi se pare dar eu simt că am mai văzut filmul. Nu am fost atentă, dar mă întreb dacă Dalli o fi fost sau nu la congresul PPE la București  și de ce nu au protestat cavalerii luminii, mai ales cei autohtoni. Oricum, văd că mama anticorupției tace. Chitic. Nu zice nimic nici despre faptul că fostul biet comisar își poate relua liniștit consultanța la Tripoli și nici despre faptul că, în următorii 3 (trei) ani Comisia europeană îi va plăti 45% din fostul salariu, adică vreo 12- 13000 de euro lunar.

Iată un exemplu de oficial care dădea până mai ieri lecții cinice României și românilor. Pentru cei care încă mai susțin atitudinea de pupilă obedientă a României în cercurile europene.

La DNA ca la biserică

Nu exagerez cu nimic. În curând, așa va fi. O nouă religie. Unul câte unul, trecem pe la DNA. Dacă nu ne aliniem, evident. Nici nu contează dacă am comis sau nu vreo ilegalitate.

Da, acest ‘stat de drepti’ și nu de drept chiar e țăndări. Nu, nu din cauza referendumului sau a schimbării Robertei ci dintr-o cauză mult mai parșivă. E un stat dezechilibrat complet și intenționat în favoarea uneia dintre puteri, anume a justiției. Ani și ani de zile, înainte și după aderare am fost presați cu asta, cu reforma și independența acestei puteri (ambele discutabile). Așa am ajuns ca ei să aibă salarii și pensii de două – trei ori mai mari decât al celorlalte puteri din România, ca ei să se comporte ca mici Dumnezei pe care nu îi poți critica fără a fi acuzat de subminare. Și tot așa am ajuns și la controlul politic prin intermediul DNA-ului.

Prin 1996, asta era tema principală de dezbatere în SUA: cum să facă să îndrepte dezechilibrul care se crease între puterile statului, ca justiția să nu le mai domine și să le controleze unilateral pe celelalte două. Ei aveau 200 de ani de democrație și nu neglijau nici un derapaj. Noi am ajuns cam devreme la acest dezechilibru și el a devenit periculos și cultivat intens în ultimii 8 ani. Astfel încât să servească drept unealtă unor interese fără îndoială obscure.

Nu vreau să înțelegeți că nu e nevoie de o putere judecătorească eficientă și independentă, evident că nu asta vreau să spun. Însă o democrație funcțională are nevoie în primul rând de echilibru, care în România lipsește cu desăvârșire.

Uneori mă întreb dacă nu era cumva mai necesar și mai util un soi de mecanism de control și de verificare pe zona de utilizare a fondurilor europene decât pe justiție. Cui îi pasă azi că nivelul de trai din România și Bulgaria sunt cele mai mici din Uniune? În ultimii 22 de ani am închis școli și spitale cu duiumul dar am deschis mereu noi și noi judecătorii, curți de apel, tribunale, parchete și DNA-uri, rămânând constant și săracii și corupții Europei. Cred că Europa unită și solidară înseamnă pe fond, mai puțină  sărăcie, inclusiv pentru români. Acum, nu peste 50 de ani.

Câteva gânduri

Ne apropiem de capătul a două dintre cele mai urâte săptămâni din existența noastră postrevoluționară. Pline toxic de manipulări, de linșaj, de cădere în hău a unor instituții. Hienele par să se fi săturat, se ling acum mulțumite pe bot. Adrian Năstase e în penitenciar, l-au linșat, l-au distrus, l-au bătut cu pietre. El are păcatele lui, dar priviți cu mare atenție cine sunt hienele. Și câtă otravă ne-au injectat în vene în ultimele zile.

Acum, în liniște, ar trebui să reflectăm la asta. Azi, când ultima fază a nebuniei e în plină desfășurare, aproape pe nimeni nu mai interesează cine participă la Consiliul European. Toți suntem obosiți, inclusiv actorii. Dacă nu mă credeți, priviți-le fețele. Despre Curtea Constituțională, s-au spus multe. Pe doi dintre judecătorii acuzați îi cunosc personal. Ca atare, nu mi-e teamă să dau dreptate celor care îi acuză. Oare ce nebunie s-ar mai putea declanșa? E singura întrebare care îmi umblă prin cap.

Din nou despre decont

Mă uit nedumerită la reacțiile post alegeri ale celor de la PD-L. Mă-ntreb ce ar trebui să li se mai întâmple ca să înțeleagă. Pentru că e clar că nu au înțeles. Cea mai mare gălăgie o fac unii, care, de cînd îi știu, la vot uninominal au pierdut toate alegerile. Și nu demisionează, Doamne ferește! Unii zic că e aproape bine, că nu stau rău la votul politic, bla, bla.

Dragii mei foști colegi, vreau să vă ajut cu un mic exemplu: în Ialomița, istoric vorbind, PSD sau Ion Iliescu la prezidențiale, luau maximum 50 000 de voturi. USL a luat acum, la președinția Consiliului Județean, aproape 90 000 de voturi. Adică, aproape dublu. Al doilea exemplu e harta României, colorată în funcție de rezultate. Niciodată, dar niciodată n-a mai fost așa. Ignorați realitatea pe propria răspundere.

Gânduri de Constantin și Elena

Tradiția spune că în această zi păsările de pădure își învață puii să zboare și că păstorii hotărăsc cine le va fi baci.

În lumea noastră globalizată, în care nimeni nu mai știe ceva de asta, tocmai s-a terminat G8. Cu concluzia că ar fi mai degrabă utile măsuri de creștere economică pentru a compensa efectele austerității. Asta mă face să mă întreb cât de păguboasă, dar și de mincinoasă este această retorică a austerității. Cu sprijinul instituțiilor financiare mondiale, profund ideologizate și ele, a fost decretată chiar ca unică soluție la un moment dat. Mă întreb de asemenea, oare suntem în criză din cauza statului social sau din cauza încrederii promovate și de stânga și de dreapta în ultimele trei decenii în puterea piețelor libere de a aduce prosperitate și stabilitate? Nu cumva lăcomia și imoralitatea acestor piețe fără față ne-au adus unde suntem?

Tony Judt spunea că nu piața poate determina scopul unei societăți și că de lucrul acesta noi suntem responsabili. Străzile din Atena, din Madrid și din alte capitale ne arată că nu austeritatea atât de dragă piețelor era soluția. Dacă nu statul a creat criza, de ce distrugerea lui, a acelor garanții sociale menite să aducă protecție și un minim de echitate, ar fi soluția crizei?

Am citit undeva, a propos de ziua de azi și de tradiția cu păsările pădurii, că atunci când știi să zbori singur, poți să îi înveți și pe alții să zboare. Aș vrea să îi pot întreba pe cei ce conduc lumea de azi: “voi chiar știți să zburați?”

La mulți ani pentru toate Elenele și toți Constantinii pe care îi cunosc sau nu îi cunosc!

Ole, ole, ole, ole…

MRU Bond

Copyright Iepurele Mizantrop

Arogantul nu mai e! E bine pentru sănătatea democrației, e bine pentru un partid care o luase razna, e bine pentru noi toți. Chiar dacă s-a întâmplat cu ajutorul migrației, și nu prin alegeri parlamentare. Dar vin și alegerile în curând.

E interesant, al doilea guvern de după revoluție care cade prin moțiune, primul a fost cel al lui Emil Boc. Și mai interesant e că n-a durat decât două luni! Dură lecția pentru aroganți! Pentru cei care se comportă ca și cum ar fi predestinați să ne conducă și care uită că încrederea mai trebuie și câștigată, și meritată.

Așteptări fără acoperire

De ceva vreme mă surprinde de fiecare dată o secvență din jocul politic de la noi: opoziția crează niște așteptări pe care, la scadență, nu le acoperă. Adică, le transformă, în mici dezamăgiri. Concret, anunță cu multă vreme înainte acțiuni politice fundamentale și, aproape de termenul lor, retractează sau abandonează. Eu nu înțeleg tipul ăsta de joc. În urmă cu câteva luni, spuneau că vor strânge semnături pentru suspendarea președintelui. Apoi, au lăsat-o baltă. Înainte de Paști, anunțau depunerea moțiunii de cenzură pe 17 aprilie. Ieri au mutat-o pe 18. Adică pentru azi. După care au început să vorbească despre o nouă moțiune în iunie, ceea ce înseamnă că nu cred că cea de azi va avea succes. Sunt doar două exemple. O fi bine, n-o fi bine, nu știu. Ce simt, e că se crează niște așteptări fără final. I-aș sfătui să se străduiască să înlăture această impresie care se conturează. Și să arate că își înțeleg misiunea și că o abordează cu simțul responsabilității.

Semne de însănătoșire

Constat în ultimele câteva săptămâni că dăm semne de sănătate. Noi, ca societate. E un soi de reviriment, mult mai articulat după Piața Universității. La ce mă refer? S-a dezbătut mult și cu rezultat benefic privatizarea Cupru Min. Guvernanții au anulat licitația după ce premierul se lăudase cu ea. S-a protestat, se dezbate zilnic problema gazelor de șist. Aceiași guvernanți au început să vorbească, să dea informații, să spună că nu s-a dat autorizația de mediu, că un timp e vorba ca Chevron să facă doar explorare și nu exploatare, etc. E de bine și asta. Apoi, lui Theodor Stolojan nu îi ies cifrele, nu bate PIB-ul cu veniturile. Iese public și cere să se lămurească bulibășeala. Culmea e că are dreptate și un economist stagiar înțelege de ce. La fel de dezbătut e și proiectul de modificare a legii privind avorturile, pe care inițiatorii l-au prezentat in mod ipocrit drept panaceul creșterii demografice. E drept că par picați direct din lună și că habar nu au de subiect, că par inspirați de Ceaușescu, cu ușoară frică dar cu mult cinism. De fapt cu doza lor normală.

Salut deci primăvara din societate, din media, sper să dureze și dincolo de anotimp.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: