Maria Petre

Noi suntem oamenii pe care îi aşteptăm

Archive for the tag “competenta”

Scrisoare deschisă

Domnule Prim Ministru Victor Ponta,

Mă gândesc continuu, de luni seară, dacă are rost să scriu sau nu aceaste scrisoare. Pentru că vreau să mă asigur că aţi auzit cele mai triste şi adevărate cuvinte pe care un român plecat – Mariana Ciucă, sora Aurei Ion – le-a spus despre ţara noastră DEFECTĂ, o să o fac.

Sunt un fost om politic. Ne cunoaştem puţin. Cu Daciana pot să spun că mă cunosc mult mai bine. Am plecat din politică în 2009, când am fost ferm şi definitiv convinsă că politica, în care am risipit 20 dintre anii de maxim potenţial al vieţii mele, nu mai e pentru ceilalţi, pentru ţară, ci doar pentru o bună parte din cei implicaţi în ea.

Nu vă scriu pentru mine, nu vreau să va scriu despre mine. Vă scriu pentru că mai am un dram de speranţă că aţi putea să auziţi şi să înţelegeţi ceea ce vă voi spune.

Domnule Prim Ministru, înţelegeţi că trăim continuu, clipă de clipă, cele mai triste şi cutremurătoare zile ale existenţei noastre ca naţie, ca popor. Ştiu sigur că ceea ce simt eu simt multe milioane de oameni obişnuiţi, milioane de suflete care au plâns ca şi mine. Acum, la ora la care vă scriu, începe slujba de înmormântare pentru Adrian Iovan. Ieri, cînd a fost înmormântată Aura Ion, nu am avut puterea să fac asta.

Iată ce vă rog. Cereţi iertare familiilor victimelor şi celor salvaţi de o minune dumnezeiască, pentru nenorocirea pe care au trăit-o. Mulţumiţi sincer, cu umilinţă, salvatorilor, acelor oameni incredibil de buni şi cu frică de Dumnezeu pentru sacrificiul lor. Pentru că au salvat tot ce s-a mai putut salva. Pentru că au venit la Bucureşti, la cele două înmormîntări de la care dvs. aţi lipsit, lucru care m-a dezamăgit, dar pe care îl înţeleg. De azi înainte, înţelegeţi va rog, că misiunea dvs ar putea să fie salvarea acestei ţări defecte rău şi nu de acum, dar plină de oameni minunaţi. Înţelegeţi şi faceţi tot ce va stă în puteri pentru a întoarce acasă măcar o parte infimă dintre milioanele de români harnici, buni şi inteligenţi care pribegesc acum prin lume. Înţelegeţi că trebuie să puneţi acum capăt modului în care se numesc demnitarii sau se angajează funcţionarii în instituţiile publice vitale ale acestei ţări.

Acum când va scriu şi cred că mă veţi auzi, sunt mii de absolvenţi de elită ai celor mai bune universităţi româneşti, inclusiv din domeniul aviaţiei, care nu pot sparge sistemul şi vor pleca şi ei, în curând, unde vor vedea cu ochii. Opriţi-i va rog! Spargeţi dvs acest sistem! Intraţi într-o dimineaţă, ca om simplu, fără SPP într-o institutie publică, oricare ar fi ea, priviţi atent în jur şi faceţi ca umilinţa cetăţenilor acestei ţări defecte să înceteze. Nu mai numiţi pe nimeni doar pentru că are sprijin politic, încercaţi să va asiguraţi că are măcar un dram de competenţă pentru locul, cel mai adesea nepotrivit, pe care îl cere. Ţara noastră s-a defectat, în principal, din acesta cauză, a acestui fel de politică.

Poate va întrebaţi de ce vă scriu dvs şi nu preşedintelui, din a cărui echipă am făcut multă vreme parte. Răspunsul e dureros de simplu: în el am crezut foarte mult şi nu mai cred acum deloc. De la dvs, pe care va cunosc mult mai puţin, aştept, contez măcar că auziţi strigătul disperat din aceste zile al României profunde. A României pline de oameni frumoşi şi buni pe care aveţi şansa uriaşă ca şi datoria să îi salvaţi, să îi ţineţi acasă. Să va salvaţi ţara defectă pe care aţi fost ales să o conduceţi.

Învăţaţi, va rog lecţia, cutremurător de umană, a salvatorilor din Apuseni! Dacă nu veţi putea face nimic sau prea puţin din tot ceea ce v-am rugat veţi fi, la vârsta mea, mult mai dezamăgit decât sunt eu acum, pentru că şansa dvs. e mult mai mare.

Maria Petre – fost senator al României, fost deputat european.

Anunțuri

Duminică

Pe vremea când era doar primar general și nu președinte, descoperise un truc, un mic secret: duminica nu prea sunt știri, ziariștii cam șomează și ești foarte bine preluat dacă faci o conferința de presă. Îți ciugulesc din palmă. De vreo două săptămâni, adică duminici, domnul Băsescu și-a reluat acest obicei, descoperit când era cu adevărat în opoziție. Nu apucăm bine să strângem masa de prânz că ne și invadează casele, ecranele, e pe toate canalele. Stă cu noi cel puțin o oră. Ne explică, silabisind apăsat, cum stăm cu Europa, cu MCV-ul, cu viitorul buget european. Atacă. Pe cei care au altă părere. Adică, pe prea mulți dintre noi.

Ce e ciudat e însă altceva, ceva de fond. Președintele României pare mai degrabă reprezentantul Comisiei Europene, al Consiliului, al Fondului Monetar – depinde de subiect – la București și nu reprezentantul nostru în  relația cu ele. Ceea ce e ușor aiurea, că să nu spun că e chiar grav.

Azi, în plus, și-a adus aminte că deputații români în Parlamentul European există și că ar vrea să-i vadă. Da, da, pe cei din mandatul actual pe care nu i-a văzut de la preluarea mandatului, adică de prin iunie 2009. Vrea să le recomande ce să voteze, ce buget să voteze în Parlament. Și asta pentru că a realizat că Parlamentul European decide, împreună cu Consiliul, bugetul Uniunii. Din care țara asta face parte cu drepturi depline chiar dacă președintele ei pare să-și fi uitat rolul și ne demonstreza asta chiar și duminica, în fiecare duminică.

Statul modern – un nou episod

Mii de români s-au trezit, ca și noi, amendați de compania de drumuri pentru că n-am fi avut rovigneta. Și noi, ca și mulți alții, evident că aveam. Soluția? Nu anularea amenzii de către autoritatea competentă, cum ar fi normal, ci biata justiție română. Modernizată cum știm de toți miniștrii din ultimii ani, ba chiar și de președintele țării. Ia să vedem deci cum arată modernizarea, inclusiv mica reformă a lui Predoiu:

-am depus acțiunea împotriva CNADR în aprilie 2011

-am fost citați la Judecătoria Cornetu, jud Ilfov în ianuarie 2012. Am depus o mulțime de documente, proba de plată a rovignetei, etc.

-am câștigat procesul, simplu ca bună ziua.

Rezultatul? Am primit hotărârea abia ieri, pe 5 iunie 2012. Cum? Ca în România modernă. O coală A4, scrisă față-verso, fără plic, fără nimic. Totul la vedere. Să citească toată lumea, și poștașul, și vecinii, cine o avea chef.

Iată deci domnule președinte cum arată statul nostru modern: CNADR nu are competență pentru anularea amenzilor nejustificate, un process banal durează 13 luni, instanțele moderne nu își permit un plic, hotărârile se trimit ca pe vremea fanarioților. În plus, am câștigat procesul nu pentru că rovigneta era plătită și că depusesem toate documentele, ci pentru că agentul constatator nu luase nu știu ce semnătură. Iată cum arată, concret, mica reformă, celeritatea, pe scurt statul modern român.

Încotro?

Campanie anostă, dar multă risipă. Competitorii pentru alegerile din 10 iunie se întrec în afișaj dar nu spun nimic pe fond. Am mai spus că în România cheltuielile de campanie depășesc cu mult pe cele din țări precum Belgia, pe care le-am urmărit cu mare atenție. La două rânduri de alegeri am fost foarte atentă la acest lucru la Bruxelles. Nici un panou mare, nici un banner. La noi, puzderie. Ce înseamnă asta? Înseamnă că politicienii lor sunt mult mai decenți și că nu-i sfidează pe alegători prin cheltuielile de campanie. Ce materiale foloseau cei din Belgia? Afișe, modeste și expuse prin vitrine sau pe panoul de la secțiile de votare și pliante pe care le primești în cutia poștală.

Campania de la Slobozia nu spune nimic pe fond. Ce facem cu apa? Ce soluții ne propun candidații? Eu nu am auzit niciuna. Dacă nu au, e dramatic. Pentru noi. În plus, nu doar PDL-ul va plăti pentru nebunia de a avea primari dintr-un singur tur. Vom plăti cu toții, pentru că în următorii 4 ani, destinele comunităților locale vor fi conduse de oameni cu cea mai mică reprezentativitate. Vom vedea ce generează asta, acolo unde, de exemplu, două treimi din oameni au votat altceva.

Am găsit zilele trecute mesajul meu în încheierea campaniei din 2008, când am candidat la funcția de primar al Sloboziei. El suna așa:

„Decidem pe 1 iunie (așa era acum 4 ani), dacă vrem să trăim de azi pe mâine, dacă alegem un primar care să se ocupe doar de treburile curente sau un primar cu viziune, care are o strategie de dezvoltare a orașului.”

Destul de actual mesajul. Acum ce decidem?

Cetățeanul Petre

Copyright Elmgreen and DragsetÎi anunț pe cei care tot bat câmpii despre modernizarea României că suntem la zeci de ani-lumină de asta. Pentru mine e incredibil cum am decăzut. Cum ne-am îndepărtat de acest obiectiv. Cetățeanul Petre a verificat asta zilele trecute. M-am dus la primărie să plătesc impozitele. Cele din care ei își fac veniturile proprii. Eram impozitată, pe 2012, pentru o mașină, radiată, lichidată fiscal, de același serviciu, în martie 2011. Ca să rezolvi această greșeală a lor, tu, cetățene Petre, mai faci o cerere, la un funcționar care nu e în birou, la 10 m distanță de ghișeul la care plătești. Unde porți o discuție demnă de Kafka. Nu relatez în mod intenționat detaliile, dar mă bucur că n-am fost eu primarul care să-și fi umilit astfel contribuabilii.

Ieri am fost într-o comună din Buzău, la Padina și de acolo am plecat spre Grindu, aflat la limita cu Buzaul. Semnal la intrarea în Ialomița? A fost, de mult. Acum nu mai e. Borne kilometrice? Nici una. Indicatoare kilometrice? Zero! Drumul? Un dezastru. Degeaba vin alegerile! Degeaba, dacă nu învățam să ne revendicam drepturile. Și să îi tragem la răspundere pe cei ce exercită puterea în numele nostru, fie ei funcționari sau politicieni.

Așteptări fără acoperire

De ceva vreme mă surprinde de fiecare dată o secvență din jocul politic de la noi: opoziția crează niște așteptări pe care, la scadență, nu le acoperă. Adică, le transformă, în mici dezamăgiri. Concret, anunță cu multă vreme înainte acțiuni politice fundamentale și, aproape de termenul lor, retractează sau abandonează. Eu nu înțeleg tipul ăsta de joc. În urmă cu câteva luni, spuneau că vor strânge semnături pentru suspendarea președintelui. Apoi, au lăsat-o baltă. Înainte de Paști, anunțau depunerea moțiunii de cenzură pe 17 aprilie. Ieri au mutat-o pe 18. Adică pentru azi. După care au început să vorbească despre o nouă moțiune în iunie, ceea ce înseamnă că nu cred că cea de azi va avea succes. Sunt doar două exemple. O fi bine, n-o fi bine, nu știu. Ce simt, e că se crează niște așteptări fără final. I-aș sfătui să se străduiască să înlăture această impresie care se conturează. Și să arate că își înțeleg misiunea și că o abordează cu simțul responsabilității.

Slăbiciunile lui MRU

În emisiunea de aseară, dincolo de aerul ușor suficient și destul de arogant pe care îl afișa premierul în exercițiu, a trebuit să răspundă la un moment dat moderatorului dacă are puncte slabe – adică slăbiciuni. S-a gândit, i-au jucat ochii în spatele lentilelor câteva secunde și a răspuns că s-a temut uneori că prea multă școală te poate rupe de realitate. Nu crede însă că e și cazul lui. Nu pot să nu îi remarc lipsa de modestie, dar mai ales faptul că ruperea de realitate e chiar e cazul domniei sale. Tocmai motivase alocarea de bani cu destinație electorală, cum bine știm, prin “nevoia” unor primării de a plăti facturile la utilități, de a astupa groapa din cauza căreia nu poate ajunge ambulanța la bolnavi, etc.

Asta da conectare la lumea reală. Domnule prim ministru, suntem la începutul lui aprilie! Bugetele localităților abia s-au aprobat. Dumneavoastră credeți că au rămas deja fără bani pentru facturi și gropi? Mi-e teamă că dumneavoastră sunteți chiar rupt de realitate, sau poate prea puternic ancorat în realitatea și jocul politic al momentului.

Update: Iulian Leca face aceleași observații in acest articol.

Dezertare

Acum două zile, câteva mii de oameni au ieșit în stradă la Bârlad. Au protestat împotriva exploatării gazelor de șist ale căror rezerve au fost cedate gigantului american Chevron. Când, cum, de ce? Nimic nu a fost public, nu a fost nici o dezbatere despre cât de periculoasă este exploatarea prin fracturare hidraulică, despre cum e ea interzisă chiar și în Bulgaria. Ne-am trezit cu beleaua pe cap, așa cum s-a întâmplat, de fapt și cu Exxon și cu gazele de pe fundul Mării Negre.

O frază din finalul proclamației de la Bârlad este definitorie. Este cea mai bună sinteză a politicii din ultimii ani: „Ca români, nu acceptăm să fim părăsiți de statul român și de instituțiile sale, în fața unor amenințări ce vin din partea unor corporații ce au ca singur scop asigurarea profitului și nicidecum sănătatea oamenilor și protejarea mediului înconjurător”.

Da, statul român i-a părăsit pe cetățenii lui! E un fel de dezertare. Trebuie să îl revendicăm, pentru că e al nostru, până nu e prea târziu.

Umilințe de cetățean

E umilitor ca țara ta să fie cea în care, o fetiță, la Viișoara, moare înecată în fosa septică din curtea școlii. E umilitor ca în țara ta să moară in fiecare an, la naștere, câteva mii de bebeluși. Carmen Avram spunea, într-un documentar cutremurător, difuzat acum câteva zile pe Antena 3, că sunt cam 30 000 în ultimii 20 de ani. E umilitor ca în țara ta să se arunce bani, cu miliardele, pe tot felul de idioțenii, iar copiii de la țara să meargă la toaletă în fundul curții.

Aceste umilințe nu se pot întâmpla decât într-un stat în derivă. Aceste umilințe de cetățean sunt suficiente pentru ca cel care se consideră șeful unui asemenea stat să decidă să plece. Să abdice chiar!

Perpetuare

Sistemul se reproduce. Prin el însuși. Recunosc că desemnarea noului director SIE m-a surprins mai întâi. Ca și pe liberali, ca și pe președintele lor. Apoi mi-a trecut. M-am mai lămurit încă o dată că sistemul se reproduce. Îl cunosc, evident, pe noul director. De mult timp. Dar nu-mi vine în minte nici o faptă de vitejie, nici una, în ultimii 10 ani. Cunosc și oameni din SIE. Tineri, excelent pregătiți, sclipitori, patrioți desăvârșiți. De ce el și nu unul dintre aceștia? E simplu. Ei dau noua față a instituției, dar nu pot asigura perpetuarea sistemului.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: