Maria Petre

Noi suntem oamenii pe care îi aşteptăm

Archive for the month “Mai, 2013”

De ce şi despre ce nu am mai scris

Nu am scris nimic după ce m-am întors de la Roma. O lună încheiată. M-am bucurat în tihnă de Eva mică, de copiii mei, de Paşti, de fiecare zi perfectă de primăvară, de fiecare dimineaţă de mai, de vişinul şi de bătrânul salcim înfloriţi pe rând la geamurile mele, de explozia de verde, de soare, de cuibăritul guguştiucilor, de bujori, de iasomie, de socul înflorit. Despre ce ar fi trebuit poate, să scriu, dacă primăvara n-ar fi fost atât de frumoasă?

Despre faptul că nu înţeleg, sub nicio formă, de ce am devenit, brusc, noi, România, de acord cu explorarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică şi de ce ne uităm, inerţi, la protestul oamenilor din Vama Veche?

Sau despre faptul că ne mirăm şi ne oripilăm ca şi cum ne-am trezit dintr-un somn adânc, că în România sunt chemaţi anual la comisiile de expertiză medicală mii de oameni fără mâini sau fără picioare. Numai că asta se întâmpla de ani buni, cu mult înainte de România europeană. Iar aceste comisii, ştie oricine, sunt aceleaşi care îi chinuie pe infirmi dar i-au pensionat medical, pe spagă mai mare decât pensia pe un an, pe multe mii de oameni apţi de muncă. Asta o ştim toţi, guvernanţi, guvernaţi, opoziţie, fiecare din noi cunoaştem oameni în carne şi oase care n-au avut de ales şi au plătit această taxă de tranziţie.

Şi n-am mai scris despre efectele benefice concrete ale descentralizării, atâta câtă avem, după mai bine de 20 de ani de la primele alegeri locale. Dacă, de exemplu, Festivalul Perlea, care se desfăşoară acum la Slobozia, ar fi depins în vreun fel de Ministerul Culturii şi nu de autorităţile locale, n-am fi vorbit de ediţia a 21-a ci ar fi devenit o amintire frumoasă, că multe altele.

Şi-n fine, n-am scris despre ruperea USL despre care se discută aprins în ultimele 2-3 zile. Dacă se va întâmpla, eu nu cred asta, cauza reală va fi toxina periculoasă a coabitării.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: