Despre tradiții, din nou

Azi e Sfântul Dumitru. În tradiție se spun multe despre semnificația, mai ales agrară, a acestei zile. Dacă despre Sfântul Gheorghe, care se serbează mereu pe 23 aprilie, se spune că alungă iarna, despre sărbătoarea de azi care pică mereu pe 26 octombrie, se spune că desfrunzeste codrul și usucă plantele. În ziua aceasta, căldura intră în pământ, iar țăranii taie coama cailor tineri pentru ca aceasta să crească frumos. Sunt frumoase cele două repere, sunt frumoase tradițiile. La mulți ani celor ce poartă numele acesta, cunoscuți și necunoscuți!

Lecții cinice

Sau despre dubla măsură

Am scris mai demult, cred că prin vară, că ușor – ușor, ne crește în suflet buruiana anti-europenismului. Mă uit acum, aici, la fața locului, la Strasbourg și mă lămuresc de ce crește această buruiană.

Păi, să luăm ca exemplu, demisia de săptămâna trecută din funcția de comisar european pentru sănătate a maltezului John Dalli. Demisia nu a fost de bunăvoie și nesilită  de nimeni. Nu… A fost determinată de acuzația de luare de mită de la o companie suedeză de tutun, făcută de OLAF, de Oficiul de Luptă Antifraudă.

În țara lui, în Malta, Dalli este naționalist de dreapta, avea un cabinet de consultanță în Libia pe care l-a cedat fiicei sale când a devenit comisar – nu știu cum vi se pare dar eu simt că am mai văzut filmul. Nu am fost atentă, dar mă întreb dacă Dalli o fi fost sau nu la congresul PPE la București  și de ce nu au protestat cavalerii luminii, mai ales cei autohtoni. Oricum, văd că mama anticorupției tace. Chitic. Nu zice nimic nici despre faptul că fostul biet comisar își poate relua liniștit consultanța la Tripoli și nici despre faptul că, în următorii 3 (trei) ani Comisia europeană îi va plăti 45% din fostul salariu, adică vreo 12- 13000 de euro lunar.

Iată un exemplu de oficial care dădea până mai ieri lecții cinice României și românilor. Pentru cei care încă mai susțin atitudinea de pupilă obedientă a României în cercurile europene.

Catindații

Copyright Iepurele Mizantrop

Nu, nu am greșit, despre catindați vreau să vorbim azi. Cu amuzament dar și cu multă dezamăgire. Cu amuzament că o nație care l-a dat pe Caragiale îl ia încă în glumă. Și nu i-a învățat lecția nici după un secol, deși Caragiale e subiect în mulți dintre anii noștri de școală în tot acest secol. Cu dezamăgirea că printre catindați, adică oameni trimiși de la centru să candideze în diverse colțuri ale țării numite acum colegii, sunt și unii care au pretenția că au fost premianți pe vremea lecțiilor din Caragiale. Da, mă refer și la MRU care zice că nu e mai puțin ieșean dacă e catindat la Arad. Numai că el ar fi fost trimis de la centru chiar și la Iași.

E incredibil cum acești oameni care pretind că sunt preocupați de noi, de România, nu înțeleg adevăruri elementare: nu-i poți reprezenta cu adevărat pe niște oameni pe care-i cunoști în campanie și-i mai vizitezi în câteva weekend-uri în mandat. Chiar nu îi poți reprezenta, sufletul tău nu poate fi acolo unde nu-ți e sau nu ți-au fost casa, familia, copiii, părinții. Nu-i înțelegi, nu ai cum. Ca atare, sfatul meu e să nu-i votăm pe catindați – așa îl cinstim și pe Caragiale, dar și pe noi. Să nu-i votăm nici la noi, nici la Neamț, nici la Arad.