Maria Petre

Noi suntem oamenii pe care îi aşteptăm

Archive for the tag “democratie”

Statul român deformat

Revin la acest subiect. Am mai scris despre el din perspectiva experienţei mele personale ca fost politician, senator, deputat european, dar mai ales a unei experienţe recente ca cetăţean, care m-a şocat.

Prin toamnă, un incident cu nişte puşti obraznici care au intrat în curtea interioară a blocului în care locuiesc şi care nu s-au lăsat scoşi afară decât de echipa operativă a Jandarmeriei, m-a adus în situaţia de a semna, în calitate de martor, procesul verbal de contravenţie încheiat de respectiva instituţie. Nicio clipă nu mi-a trecut prin cap ce consecinţe poate avea acest lucru, recunosc că pe moment m-am minunat că o instituţie de forţă a statului român modern, reformat, nu e crezută sau nu-şi poate încheia misiunea de reaşezare a ordinii publice decât dacă semnează şi un martor, un biet cetăţean obişnuit.

Uitasem complet incidentul, dar n-a fost să fie. Prin februarie, în lipsă, m-am trezit citată ca martor într-un proces de contestare a contravenţiei. La câteva săptămâni, o nouă citaţie, pentru un nou termen, în care iarăşi nu pot fi prezenta pentru că nu sunt în ţară. Şi un poliţist care-mi sună la uşa şi îmi spune că are mandat de aducere pentru mine, la următorul termen. M-am prezentat cu câteva zile în urmă cu o cerere de motivare obiectivă a absenţei, la judecătorul de serviciu, care mi-a explicat, ritos, că nu face decât să primească documentele, că voi păţi la fel ori de câte ori voi mai semna ceva ca martor, şi că judecătorul din dosar este singurul care va decide.

Care sunt concluziile?

– Că în ţara asta a noastră eşti obligat să fii martor într-un proces, că nu te întreabă nimeni nici dacă vrei, nici dacă poţi şi trimit pe bietul poliţist să te aducă. Asta după ce reformăm de 25 de ani justiţia şi am schimbat recent codurile. Aşa încât uneori e mai uşor să fii contravenient chair decât cetăţean nevinovat.

– Că toate legile de care unii (puţini) sunt mândri sunt de fapt o catastrofă, că cele mai multe s-au adoptat fără dezbatere parlamentară, adică prin asumarea răspunderii, o soluţie pe cât de aberantă pe atât de păguboasă, atunci când ele se aplică.

– Că nu doar că nu s-a modernizat nimic în domeniile vitale, în cele mai multe dintre ele e mai rău decât pe vremea lui Ceauşescu. Nu, nu exagerez cu nimic, eu nu am auzit pe nimeni în vremea aceea, că s-a trezit cu poliţia la uşa şi că a fost obligat să se prezinte într-un proces cu care nu are nici în clin, nici în mânecă.

– Şi că, cel mai grav, instituţiile pe care le plătim (pe unele din greu) nu fac decât să-şi pună beţe în roate una celeilalte şi că toate, dar toate, continuă să ne agreseze pe noi, pe cei care le plătim.

Asta da reforma a statului român.

 

Anunțuri

Duminica orbului

Votăm pentru Parlamentul European 2014-2019, în duminica orbului din calendarul ortodox. Pilda din Evanghelii, vorbeşte despre vindecarea de către Isus a orbului din naştere. În România s-a mai votat în această zi din calendar în 1990, pe 20 mai. Nu cred că e mare diferenţa faţă de atunci. Cred, de asemenea că rezultatul va fi unul aproape la fel de dezechilibrat, adică, unii vor lua aproape jumătate din cele 32 de mandate ale României iar restul se va împărţi. Şi mai cred că oamenii vor vota într-o totală necunoştinţă de cauză, aproape ca orbii. Diferenţa notabilă dar păgubosă pentru democraţia românească dar şi europeană este că dacă în 1990 participarea la vot a fost masivă, acum ea va fi forte scăzută.

Campania a fost extrem de anostă şi de inadaptată la scopul ei real. Un singur partid a dominat terenul, mă refer la partea de imagine, la campania vizuală. Pe toate panourile mari şi mici din Slobozia şi nu numai, Victor Ponta ne îndeamnă să fim mândri că suntem români. De ce el şi nu Daciana? Ce a căutat preşedintele în această campanie? Unii zic că ar avea legătură cu alegerile prezidenţiale de la toamnă, deci omul harnic îşi face iarăşi vara sanie.

Probabil că aşa se explică faptul că oameni respectabili altfel mi-au spus că votează azi că să nu elibereze Ponta deţinuţii dacă va fi preşedinte. Alţii nu îl votează, de exemplu, pe Mircea Diaconu pentru că l-au auzit odată, mai demult, vorbind de rău comunismul. Am şi prieteni care votează cu el pentru că nu a fost singurul incompatibil din ţara asta. O bătrână şi un bătrân priveau acum câteva zile, îndelung, cu mâna streaşină la ochi, panoul enorm de pe casa de culturăşi se bucurau, cu siguranţă, văzându-l acolo pe primarul Stoica, aşa că îl vor vota azi tot pe el. Sunt doar câteva exemple, dureros de adevărate.

Ca să nu mai vorbim de faptul că nu a fost nici o dezbatere serioasă despre prezentul şi viitorul nostru dar şi al Uniunii Europene, că sunt pe liste oameni care mi-au fost colegi, adică sunt în Parlamentul European din septembrie 2005 continuu şi nu s-a găsit nimeni să îi întrebe câte rapoarte au avut sau ce acţiuni de promovare a ţării ăsteia au organizat în cei 9 ani. Ca să nu mai vorbim de patentul, de invenţia pur româneascăşi originală de a le spune deputaţilor europeni” europarlamentari”. Şi, uite-aşa va nimeri orbul Bruxelles-ul şi nu Brăila, cum credeam noi când nu intrasem în Uniune.

Cât despre vindecarea democraţiei noastre, mai aşteptăm un pic. O altă duminică, poate alte alegeri.

Renaşterea sau naşterea spiritului civic în România?

Majoritatea analiştilor politici au vorbit în ultima vreme despre asta şi se pare că au dreptate. Dacă ne uităm la acţiunile civice pro şi contra Roşia Montană, pro şi contra câinilor fără stăpân, la viitoarele acţiuni de protest ale studenţilor de după începerea anului universitar la 1 octombrie. Eu cred că e vorba cu adevărat de naşterea spiritului civic la români dacă toate acţiunile de stradă vor avea o finalitate. Dacă cei care conduc treburile ţării îşi vor auzi, în sfîrşit, cetăţenii. Dacă îl vor auzi şi pe Furdui Iancu, care vorbeşte despre tăierea pădurilor din Apuseni, nu doar despre aurul care stă să plece sau despre cianura care stă să rămînă.

Discuţia despre Roşia Montană a fost întotdeauna un soi de tabu chiar şi în zona politică. Mi-i aduc aminte, prin anii 2003-2004, pe colegii deputaţi sau senatori de Alba, care cereau, cu o teamă ciudată, ca PD-ul din care şi eu făceam parte atunci, să-şi stabilească o poziţie cu privire la aurul din Apuseni. Tot timpul, subiectul părea unul rezervat iniţiaţilor. Acum am înţeles şi de ce. PD-L-ul e pentru contra, pentru când e la guvernare, contra când e în opoziţie. E drept că nici restul de partide nu sunt mai clare sau mai consecvente.

Revenind la spiritul civic, cred că societatea civilă românească ar trebui să preia şi subiectul Schengen. Nu e corect şi nu trebuie să mai acceptăm faptul că el a devenit moneda de schimb în tot felul de campanii naţionale în statele membre când e vorba de România şi de Bulgaria, cărora li se spune, la nesfârşit, că nu şi-au făcut temele. Nu de altceva, dar mai sunt doar câteva luni până la alegerile pentru Parlamentul European, despre care liderii europeni se tot plâng că aduc la vot un număr prea mic de cetăţeni. Pe noi, pe români, clarificarea subiectului Schengen dar mai ales închiderea lui în sensul intrării României în acest spaţiu, chiar ne-ar putea aduce la vot. Ar trebui însă să ni se audă vocea civică de pe acum, înainte de o nouă tema, ca pretext pentru o nouă amânare. 

Despre noi şi despre Radu Vasile

Radu VasileM-a marcat puternic plecarea discretă, aşa cum i-a fost de altfel şi viaţa acestui om. Care a condus România de acum 15 ani. Decorat post-mortem, găzduit în nefiinţă în holul Senatului, i-a fost dat să plece, aproape neobservat, aşa cum a şi trăit de prin 2005 încoace, dar puternic reconfirmat.

Am fost colegi la Senat în primul meu mandat, între 2000-2004. Un om extraordinar, cu mult umor discret şi cuminte, dar marcat de o profundă dezamăgire, asista doar la spectacolul trist al devalizării continue a României, despre care el spusese prin 1998-1999 că nu mai e nimic de furat din ea. Acum îi spunem că a fost erou la Cozia, atunci însă toţi s-au dat la o parte şi l-au lăsat singur. Norocul lui că a reuşit să potolească o vîlvătaie care ar fi aruncat definiv în beznă ţara pe care o conducea. Mă refer la ultima mineriadă. Prin 2005 îşi făcea iluzii că noua putere va avea nevoie de el. N-a fost aşa. A urmat uitarea, până în zilele noastre, până la decorarea post-mortem.

Ce mi s-a părut uşor straniu a fost că în timpul ceremoniei lui funerare, la liceul Bolintineanu se petrecea un fapt care îi confirma pentru ultima dată motivele crezului lui politic dar şi al profundei dezamăgiri: zeci de procurori şi de poliţişti se pregăteau să încarce în autobuze 250 de elevi care tocmai terminau bac-ul pentru a-i ancheta la Poliţia Capitalei sau la Direcţia Generală Anticorupţie, din motive de spaţiu. În ţara din care Radu Vasile pleca se fură şi tinereţea, speranţa şi încrederea în societate a unor copii, sub ochii, sub plânsul şi sub protestele disperate ale părinţilor şi bunicilor lor. În ţara lui Radu Vasile care pleca se reedita, nebunesc, ceva din istoria deportărilor româneşti, de data asta din şcoală către ancheta anticorupţie.

La plecare, n-a mai fost singur în  dezamăgirea lui, tocmai i s-au adăugat câteva sute de tineri şi familiile lor şi multe milioane de români.

Pe marginea prăpastiei

Așa arată, din păcate, Cipru, si nu numai el. M-am uitat cu mare atenție și cu multă îngrijorare la această nouă  răbufnire de criză. Am urmărit declarațiile liderilor din Parlamentul European și voi cita, pe scurt pe fiecare.

Martin Schultz – socialist german, președintele Parlamentului European: salută acordul de salvare a Ciprului dar spune că „negocierilor le-a lipsit tranparenta și legitimitatea democratică”. Joseph Daul – popular francez: „acordul permite evitarea falimentului dezordonat”. Hannes Swoboda –  socialist austriac: „încrederea oamenilor în UE a fost zguduită serios în Cipru și în afara acestuia”. Și, în fine, cea mai realistă declarație, după mine, a lui Sharon Bowles – liberal britanic, președinta Comisiei Economice a Parlamentului: „Salut acordul, bazat pe o ierarhie a pierderilor dar și pe acceptarea faptului că băncile pot eșua. Cetățenii și piețele sunt uimiți de gradul de improvizare arătat de liderii zonei euro.”

Eu simt un fior rece pe spate atunci când fiecare nou episod al acestei nesfîrșite crize ne arată o Europa politică tot mai departe de cetățenii ei, pedepsind oamenii de rând în locul celor care trăiesc din specula financiară.

Mă impresionează și mă sperie,  de fiecare dată, cum stau la coadă la bancomate, în zilele de plată a pensiilor sau a alocațiilor zeci de oameni necăjiți. Mă sperie când mă gândesc ce s-ar putea întâmpla dacă într-o zi, acesta masinărie rece ar rămâne închisă și goală, așa, ca în Cipru. Și mă mai gândesc, câteodată, ce frumos ar fi să-i văd pe liderii europeni care iau cu detașare aceste decizii prin care cei mulți plătesc nota lăcomiei și imoralității piețelor financiare, la coadă la bancomat, amestecat, în sfârșit cu milioanele de necăjiți care au stat  aprope toată viața lor la câte o coadă.

O propunere decentă

TRAIAN BASESCU - DECLARATII - SEDIU DE CAMPANIEÎnțeleg că ieri a avut loc o întâlnire între președintele României, primul ministru, președintele Senatului și cel al Camerei Deputaților. Printre altele s-a lansat și o propunere pe care eu o văd ca fiind de maximă decență și anume ca, la anul, să se comaseze alegerile europene cu cele prezidențiale. Nu este un caz singular, multe state membre au mai recurs la asemenea soluții cu atât mai mult cu cât participarea cetățenilor la alegerile europene e din ce în ce mai mică. Apoi, nu e de loc neimportant pentru noi să mai facem și economii, se știe bine că orice rundă de alegeri are costurile ei.

Criticii de serviciu au sărit ca arși, ba că se face un cadou USL, ba că nu se poate scurta mandatul președintelui, având în vedere că alegerile europene se pare că vor fi la anul în mai și că cele prezidențiale ar fi, la termen, abia în decembrie. Nu știu de ce, dar mă aștept ca președintele să accepte propunerea, cu atât mai mult cu cât a făcut, acum câtva timp chiar dumnealui o asemenea ofertă, de a renunța la o parte de mandat. În plus –  și sigur este conștient de acest lucru – are un deficit enorm de legitimitate în condițiile în care peste 7 milioane de români i-au cerut să se retragă în iulie 2012.

Cât despre criticii de serviciu care visează cum își fac ei un partid nou nouț după ce până acum au primit totul cadou, le dorim noi și importante succese. Era cât pe-aci să spun succesuri.

Îmi place Obama

I-am ascultat discursul de după jurământ. La inaugurarea celui de-al doilea mandat. Ținut în fața Capitoliului, a milioane de americani dar și a lumii întregi. Fiecare idee fundamentală din discurs a început cu «Noi, poporul». E formidabil și el dar și toată ceremonia de tip american.

Am fost, acum mulți ani, în 1996, în SUA, în Washington D.C., printre altele și în locul unde s-a desfășurat ceremonia de azi. America m-a impresionat, așa cum m-a impresionat și Obama astăzi. Prin felul în care își onorează istoria, președinții, prin memoriale, prin felul cum arată cimitirele eroilor, muzeele care se vizitează gratis, autobuzul care te duce unde ai nevoie chiar dacă te-ai urcat greșit, chelnerul care te întreabă dacă știi că i-ai dat un dolar în plus la nota de plată. Pe vremea vizitei mele în America eram foarte optimistă în privința parcursului nostru democratic. Mi-a trecut, din nefericire.

Printr-o coincidență frumoasă, am primit chiar azi, din Statele Unite, felicitarea de sărbători pe care mi-o trimite an de an, de prin 2004, un om drag, cu care am lucrat, Adriana Dinescu. Îi mulțumesc și mă bucur că trăiește într-o țară cu un președinte adevărat.

Praful

Asta s-a ales de fostul meu partid, dacă ne uităm la rezultatele de ieri. Din nou, cel mai prost rezultat din istorie, cel puțin la Ialomița. Și o spun fără satisfacție, am muncit pe baricada asta vreo 20 de ani, cu dedicație, fără interese personale, cu convingere. Am construit continuu între 1990 și 2009. Au fost mii de zile în care am stat la partid mai mult decât la mine acasă. Eu chiar am dreptul să vorbesc despre situația de azi, și chiar înțeleg cum s-a ajuns aici.

Am mai scris despre asta cu multe luni în urmă, recitiți va rog (click aici), am scris și după alegerile locale din vară, va rog să recitiți și asta (click aici si aici). Adaug azi doar trei mici observații: în 1992, când partidul stătea rău, avea un deputat. În 2000 când partidul iarăși stătea rău, eu am câștigat primul meu mandat de senator. În 2004, când eram președintele organizației Ialomița, am câștigat un deputat și un senator.

Rezultatele de azi sunt meritul mafiei sfidătoare care a transformat PD-ul în instrumentul intereselor ei meschine, începând cu 2004 și până azi. În aceste condiții, cum am mai spus și repet, dacă nu plecam în 2009, oricum aș fi plecat mai târziu. Plecarea mea a fost inevitabilă și rămîne definitivă.

Gazele de șist în UE

Azi, chiar la ora la care scriu, se dezbat în plenul Parlamentului European două rapoarte pe subiectul gazelor de șist și al exploatării lor. Pentru că la noi acasă nu dezbatem deloc subiectul dar mai ales pentru că adesea se vehiculează minciuna că vom crea locuri de muncă prin asta și prin exploatarea cu cianuri a aurului, voi face câteva extrase din acestea, doar câteva. Cu gândul la miile de oameni care au ieșit în stradă la Bârlad și la Universitate. Oricine poate citi rapoartele complete pe site-ul Parlamentului, raportorii fiind Boguslav Sonik din Polonia și Niki Tzavela din Grecia.

Pe scurt, ideile sunt:

  • nu există date suficiente cu privire la substanțele chimice utilizate în fracturarea hidraulică și la riscurile asupra mediului și a sănătății umane;
  • s-a interzis sau s-a instituit un moratoriu în privința exploatării gazelor de șist în: Franța, landul Renania de Nord – Westfalia din Germania, Bulgaria, cantoanele Fribourg și Vaud din Elveția, Carolina de Nord, New York, New Jersey, Vermont, Africa de Sud, Quebec în Canada, New South Wales în Australia;
  • durabilitatea zăcămintelor nu a fost dovedită încă;
  • comunitățile locale trebuiesc consultate și implicate, existînd chiar o linie bugetară alocată acestui lucru în bugetul UE pe 2012.

Sunt exact lucrurile pe care protestatarii de la noi și organizațiile de mediu implicate le-au adus în discuție. De data asta recunoscute european, dar nu de unii responsabili de la noi si mai ales de fanii exploatării. Bizar. Și îngrijorător.

Operă bufă

Caraghios, caricatural, grotesc, parodic, ridicol. Așa ne explică dicționarul termenul „bufă”. Fosta guvernare se relansează azi, pentru campania electorală sub un slogan care reflectă, dezarmant de sincer, halul în care au condus România: S-o resuscităm!

Incredibilă sinceritatea, dacă n-ar fi vorba de viața a milioane de români, aduși în pragul resuscitării! Se relansează de la operă, locul perfect pentru piesa bufă, cu vechii actori care-au schimbat doar costumele Versace în echipamente Smurd, în fața pacientului care nu-i vede pentru că el ar trebui resuscitat. Fix deci ca în titlu și ca în dicționar. Bravo, succesuri!

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: