Maria Petre

Noi suntem oamenii pe care îi aşteptăm

Archive for the tag “constiinta”

Chiar se poate şi mai rău

Întotdeauna când vedem lucruri urâte, oribile, sperăm ca ele să fie cele mai urâte pe care le poţi vedea într-o viaţă de om. Eu aşa gândeam până acum. M-am răzgândit, se poate şi mai urat, mai rău. Mă gândesc la Mioara Roman, pe care o cunosc personal, o respect şi în casa din care era evacuată ieri am fost în urmă cu mulţi ani. A fost evacuată ca ultimul om, nu de altceva ci doar pentru că acolo va trebui să locuiască ultimul fost preşedinte. Care, slavă Domnului, ar avea un acoperiş sau mai multe deasupra capului, care o cunoaşte la fel de bine ca şi mine sau poate chiar mai bine. În locul lui mi-ar crăpa inima de ruşine. Acesta ar fi primul lucru oribil. Apoi, Elena Udrea, pe care, din păcate, iarăşi am cunoscut-o în urmă cu nişte ani. Încearcă să-şi scape pielea denunţând nişte fapte la care numai când te gândeşti te apucă nebunia. Că fostul ei soţ i-a zis că trebuie să îi mijlocească o discuţie cu adjunctul SRI, în legătură cu o sumă cash de 500 000 de euro pentru Sebastian Ghiţă, cerută şi dată. Că ea s-a întâlnit cu Victor Ponta, la el acasă, pentru a-l convinge s-o numească pe actuala Procuror Şef DNA. Din ce lume vin, din ce lume fac parte oamenii ăştia? Este exact ca în povestea cu lupul care trece printr-o perioada de bunătate, şi care văzând o pisica alergând un şoarece, îi spune indignat lupoaicei care-l însoţea: «N-ar fi oare timpul să facă cineva ceva pentru a pune capăt acestei urmăriri? » Şi-n fine, unele noi de la Victor Ponta. S-a gândit el aşa, că fiecare român plecat ar trebui să dea câte 10 euro bugetului naţional pe care să-l mătrăşească el apoi, aşa cum face şi cum au făcut toţi înaintea lui. O aberaţie mai mare n-am auzit încă. În afară de asta: corupţia e generată de sărăcie. Nu, domnule Victor Ponta, SĂRĂCIA e generată de CORUPŢIE, în nicio ţară din lume nu s-au mai făcut atâtea averi nemăsurate în doar 25 de ani şi doar pe seama resurselor publice dijmuite şi duse în firmele şi casele grandioase şi nenumărate ale celor care conduc sau au condus România doar pentru a-şi îngroşa conturile în euro. Aşa că, iată că se poate şi mai rău.

Scrisoare deschisă

Domnule Prim Ministru Victor Ponta,

Mă gândesc continuu, de luni seară, dacă are rost să scriu sau nu aceaste scrisoare. Pentru că vreau să mă asigur că aţi auzit cele mai triste şi adevărate cuvinte pe care un român plecat – Mariana Ciucă, sora Aurei Ion – le-a spus despre ţara noastră DEFECTĂ, o să o fac.

Sunt un fost om politic. Ne cunoaştem puţin. Cu Daciana pot să spun că mă cunosc mult mai bine. Am plecat din politică în 2009, când am fost ferm şi definitiv convinsă că politica, în care am risipit 20 dintre anii de maxim potenţial al vieţii mele, nu mai e pentru ceilalţi, pentru ţară, ci doar pentru o bună parte din cei implicaţi în ea.

Nu vă scriu pentru mine, nu vreau să va scriu despre mine. Vă scriu pentru că mai am un dram de speranţă că aţi putea să auziţi şi să înţelegeţi ceea ce vă voi spune.

Domnule Prim Ministru, înţelegeţi că trăim continuu, clipă de clipă, cele mai triste şi cutremurătoare zile ale existenţei noastre ca naţie, ca popor. Ştiu sigur că ceea ce simt eu simt multe milioane de oameni obişnuiţi, milioane de suflete care au plâns ca şi mine. Acum, la ora la care vă scriu, începe slujba de înmormântare pentru Adrian Iovan. Ieri, cînd a fost înmormântată Aura Ion, nu am avut puterea să fac asta.

Iată ce vă rog. Cereţi iertare familiilor victimelor şi celor salvaţi de o minune dumnezeiască, pentru nenorocirea pe care au trăit-o. Mulţumiţi sincer, cu umilinţă, salvatorilor, acelor oameni incredibil de buni şi cu frică de Dumnezeu pentru sacrificiul lor. Pentru că au salvat tot ce s-a mai putut salva. Pentru că au venit la Bucureşti, la cele două înmormîntări de la care dvs. aţi lipsit, lucru care m-a dezamăgit, dar pe care îl înţeleg. De azi înainte, înţelegeţi va rog, că misiunea dvs ar putea să fie salvarea acestei ţări defecte rău şi nu de acum, dar plină de oameni minunaţi. Înţelegeţi şi faceţi tot ce va stă în puteri pentru a întoarce acasă măcar o parte infimă dintre milioanele de români harnici, buni şi inteligenţi care pribegesc acum prin lume. Înţelegeţi că trebuie să puneţi acum capăt modului în care se numesc demnitarii sau se angajează funcţionarii în instituţiile publice vitale ale acestei ţări.

Acum când va scriu şi cred că mă veţi auzi, sunt mii de absolvenţi de elită ai celor mai bune universităţi româneşti, inclusiv din domeniul aviaţiei, care nu pot sparge sistemul şi vor pleca şi ei, în curând, unde vor vedea cu ochii. Opriţi-i va rog! Spargeţi dvs acest sistem! Intraţi într-o dimineaţă, ca om simplu, fără SPP într-o institutie publică, oricare ar fi ea, priviţi atent în jur şi faceţi ca umilinţa cetăţenilor acestei ţări defecte să înceteze. Nu mai numiţi pe nimeni doar pentru că are sprijin politic, încercaţi să va asiguraţi că are măcar un dram de competenţă pentru locul, cel mai adesea nepotrivit, pe care îl cere. Ţara noastră s-a defectat, în principal, din acesta cauză, a acestui fel de politică.

Poate va întrebaţi de ce vă scriu dvs şi nu preşedintelui, din a cărui echipă am făcut multă vreme parte. Răspunsul e dureros de simplu: în el am crezut foarte mult şi nu mai cred acum deloc. De la dvs, pe care va cunosc mult mai puţin, aştept, contez măcar că auziţi strigătul disperat din aceste zile al României profunde. A României pline de oameni frumoşi şi buni pe care aveţi şansa uriaşă ca şi datoria să îi salvaţi, să îi ţineţi acasă. Să va salvaţi ţara defectă pe care aţi fost ales să o conduceţi.

Învăţaţi, va rog lecţia, cutremurător de umană, a salvatorilor din Apuseni! Dacă nu veţi putea face nimic sau prea puţin din tot ceea ce v-am rugat veţi fi, la vârsta mea, mult mai dezamăgit decât sunt eu acum, pentru că şansa dvs. e mult mai mare.

Maria Petre – fost senator al României, fost deputat european.

Câinii şi ţara fără stăpân

40-12-17/35Două lucruri oribile s-au petrecut doar în cîteva zile. Un copil a murit sfîşiat de un câine „comunitar”- ce denumire ironică – iar o parte din membrii formaţiunii paramilitare Garda civică maghiară s-au deghizat în galerie de fotbal, deşi se vedea de la o poştă cine sunt, au năvălit liber în România şi au vandalizat-o.

Pentru uciderea copilului, am găsit repede soluţia: omorâm şi noi toţi câinii fără stăpân şi demitem cât mai mulţi primari, în frunte cu Sorin Oprescu. E adevărat şi cutremurător că fenomenul câinilor fără stăpân ne-a depăşit de mult. E însă la fel de adevărat şi la fel de cutremurător şi că reflexul nostru de popor rural ne blochează omenia şi ne spune, după ce ne-am mutat la bloc, că locul câinelui e în curte şi nu în casă. Şi aşa, curtea a devenit ţară şi mai punem de un masacru, ce-i drept, unul canin. Sigur că s-au cheltuit mormane de bani, dar e mai simplu să omori câinii decât să îi pedepseşti pe hoţii de bani publici. La fel cum e de adevărat că nici peste 20 de ani nu rezolvăm problema dacă nu facem, fiecare din noi un gest concret şi tare aş mai vrea să văd un adept al masacrului omorând, cu mâna lui un câine şi dormind liniştit după asta.

La fel de gravă e şi ‘invazia’ huliganilor maghiari care pare că ne-a luat că din oală.Ţara asta are servicii speciale, foarte numeroase şi foarte, foarte bine plătite nu că să ne intercepteze pe noi şi să facă poliţie politică de ani buni, de vreo 9- 10. De aceea, cer public Parlamentului să iasă din adormire, să le cheme urgent să dea socotela despre ce s-a întâmplat şi să le întoarcă la menirea lor publică dar mai ales constituţională: siguranţa naţională. De ce nu au ştiut nimic despre ce urma să se întîmple? Cu ce se ocupă ele? De ce, de 10 ani, poate chiar mai mult, nu mai prezintă rapoarte, aşa cum prevede legea în faţa Parlamentului? Probabil pentru că s-au supus unui stăpân politic şi au lăsat de izbelişte o ţară care îi plăteşte pentru a fi demnă şi a trăi în siguranţă.

Duminică

Pe vremea când era doar primar general și nu președinte, descoperise un truc, un mic secret: duminica nu prea sunt știri, ziariștii cam șomează și ești foarte bine preluat dacă faci o conferința de presă. Îți ciugulesc din palmă. De vreo două săptămâni, adică duminici, domnul Băsescu și-a reluat acest obicei, descoperit când era cu adevărat în opoziție. Nu apucăm bine să strângem masa de prânz că ne și invadează casele, ecranele, e pe toate canalele. Stă cu noi cel puțin o oră. Ne explică, silabisind apăsat, cum stăm cu Europa, cu MCV-ul, cu viitorul buget european. Atacă. Pe cei care au altă părere. Adică, pe prea mulți dintre noi.

Ce e ciudat e însă altceva, ceva de fond. Președintele României pare mai degrabă reprezentantul Comisiei Europene, al Consiliului, al Fondului Monetar – depinde de subiect – la București și nu reprezentantul nostru în  relația cu ele. Ceea ce e ușor aiurea, că să nu spun că e chiar grav.

Azi, în plus, și-a adus aminte că deputații români în Parlamentul European există și că ar vrea să-i vadă. Da, da, pe cei din mandatul actual pe care nu i-a văzut de la preluarea mandatului, adică de prin iunie 2009. Vrea să le recomande ce să voteze, ce buget să voteze în Parlament. Și asta pentru că a realizat că Parlamentul European decide, împreună cu Consiliul, bugetul Uniunii. Din care țara asta face parte cu drepturi depline chiar dacă președintele ei pare să-și fi uitat rolul și ne demonstreza asta chiar și duminica, în fiecare duminică.

Filipii de iarnă și criza citostaticelor

În tradiție, pe 25 ianuarie, se celebrează Filipii de iarnă sau ziua lupilor. Ea se respectă de veacuri în casele de ciobani și în gospodăriile cu multe animale, pentru a le proteja de lupi. Sunt tot felul de obiceiuri, nu se dă nimic din casă, femeile lipesc gura sobei ca să lege gura lupilor.

Coincidență. Azi, de ziua lupilor a izbucnit o nouă criză a citostaticelor. Știm că lupii omoară mai mult decît mănâncă. La noi, cancerul face la fel, omoară mai mult decât ar omorî dacă nu am avea mereu crize. Generate, după mine, de o lăcomie identică cu cea a lupilor.

Am înțeles că statul român a fost nevoit să-și creeze propria companie pentru că marii furnizori nu sunt interesați să importe citostatice. Nu sunt profitabile! Cât cinism și câtă lăcomie! Noul scandal mi-a amintit de experiența mea directă din anul 2000, când soțul meu a fost diagnosticat cu cancer de pancreas. Medicul oncolog de la Fundeni al cărui nume am reușit să-l uit, a avut grijă să îmi dea împreună cu rețeta de citostatice și un număr de mobil și numele unui distribuitor. În coșmarul pe care îl trăiam, trebuia ca, lună de lună, să sun la acel număr, să alerg la casa de sănătate să iau aprobările și apoi la farmacia pe care mi-o spunea distribuitorul.

Sunt sigură că mii și mii de oameni au trecut și trec prin această experiență traumatizantă. Repet, povestea mea e din 2000, va dați seama cât s-o fi complicat între timp? Cred că trebuie să revenim, cu toții, la condiția de oameni și nu de lupi, să înțelegem  că lăcomia unora ucide. Autoritățile, guvernul, să spună STOP clar oricărei încercări de jaf în sănătate, pe viața și așa chinuită a bolnavului român. Jaf încurajat din multe direcții, inclusiv din spitale și mai ales din minister și de la Casa de sănătate națională.

O propunere decentă

TRAIAN BASESCU - DECLARATII - SEDIU DE CAMPANIEÎnțeleg că ieri a avut loc o întâlnire între președintele României, primul ministru, președintele Senatului și cel al Camerei Deputaților. Printre altele s-a lansat și o propunere pe care eu o văd ca fiind de maximă decență și anume ca, la anul, să se comaseze alegerile europene cu cele prezidențiale. Nu este un caz singular, multe state membre au mai recurs la asemenea soluții cu atât mai mult cu cât participarea cetățenilor la alegerile europene e din ce în ce mai mică. Apoi, nu e de loc neimportant pentru noi să mai facem și economii, se știe bine că orice rundă de alegeri are costurile ei.

Criticii de serviciu au sărit ca arși, ba că se face un cadou USL, ba că nu se poate scurta mandatul președintelui, având în vedere că alegerile europene se pare că vor fi la anul în mai și că cele prezidențiale ar fi, la termen, abia în decembrie. Nu știu de ce, dar mă aștept ca președintele să accepte propunerea, cu atât mai mult cu cât a făcut, acum câtva timp chiar dumnealui o asemenea ofertă, de a renunța la o parte de mandat. În plus –  și sigur este conștient de acest lucru – are un deficit enorm de legitimitate în condițiile în care peste 7 milioane de români i-au cerut să se retragă în iulie 2012.

Cât despre criticii de serviciu care visează cum își fac ei un partid nou nouț după ce până acum au primit totul cadou, le dorim noi și importante succese. Era cât pe-aci să spun succesuri.

Operă bufă

Caraghios, caricatural, grotesc, parodic, ridicol. Așa ne explică dicționarul termenul „bufă”. Fosta guvernare se relansează azi, pentru campania electorală sub un slogan care reflectă, dezarmant de sincer, halul în care au condus România: S-o resuscităm!

Incredibilă sinceritatea, dacă n-ar fi vorba de viața a milioane de români, aduși în pragul resuscitării! Se relansează de la operă, locul perfect pentru piesa bufă, cu vechii actori care-au schimbat doar costumele Versace în echipamente Smurd, în fața pacientului care nu-i vede pentru că el ar trebui resuscitat. Fix deci ca în titlu și ca în dicționar. Bravo, succesuri!

Lecții cinice

Sau despre dubla măsură

Am scris mai demult, cred că prin vară, că ușor – ușor, ne crește în suflet buruiana anti-europenismului. Mă uit acum, aici, la fața locului, la Strasbourg și mă lămuresc de ce crește această buruiană.

Păi, să luăm ca exemplu, demisia de săptămâna trecută din funcția de comisar european pentru sănătate a maltezului John Dalli. Demisia nu a fost de bunăvoie și nesilită  de nimeni. Nu… A fost determinată de acuzația de luare de mită de la o companie suedeză de tutun, făcută de OLAF, de Oficiul de Luptă Antifraudă.

În țara lui, în Malta, Dalli este naționalist de dreapta, avea un cabinet de consultanță în Libia pe care l-a cedat fiicei sale când a devenit comisar – nu știu cum vi se pare dar eu simt că am mai văzut filmul. Nu am fost atentă, dar mă întreb dacă Dalli o fi fost sau nu la congresul PPE la București  și de ce nu au protestat cavalerii luminii, mai ales cei autohtoni. Oricum, văd că mama anticorupției tace. Chitic. Nu zice nimic nici despre faptul că fostul biet comisar își poate relua liniștit consultanța la Tripoli și nici despre faptul că, în următorii 3 (trei) ani Comisia europeană îi va plăti 45% din fostul salariu, adică vreo 12- 13000 de euro lunar.

Iată un exemplu de oficial care dădea până mai ieri lecții cinice României și românilor. Pentru cei care încă mai susțin atitudinea de pupilă obedientă a României în cercurile europene.

Piața politică

M-am oprit ieri după amiază la piața de legume de la intrarea în Jilavele dinspre Ciorani, să cumpăr ceapă roșie și vinete. Omul care vindea vinete avea cam 50 de ani. Niște mâini și o față muncite, arse de soare. Am început să vorbim despre seceta care le-a uscat munca. Dintr-o dată îl aud spunând:

«Sunt foarte supărat doamnă, nu vedeți că noi nu mai contăm în țara asta? Când văd ce se întâmplă mă gândesc că ar trebui să nu mai muncim deloc dacă tot nu contam!»

L-am asigurat că până la urmă tot o să contăm, i-am mulțumit și am plecat spre casă marcată de năduful acestui om ars de soare. De năduful milioanelor de oameni care simt că nu mai contează în țara lor. Dumneavostră ce i-ați spune acestui cetățean european, domnule Barroso?

Câteva gânduri

Ne apropiem de capătul a două dintre cele mai urâte săptămâni din existența noastră postrevoluționară. Pline toxic de manipulări, de linșaj, de cădere în hău a unor instituții. Hienele par să se fi săturat, se ling acum mulțumite pe bot. Adrian Năstase e în penitenciar, l-au linșat, l-au distrus, l-au bătut cu pietre. El are păcatele lui, dar priviți cu mare atenție cine sunt hienele. Și câtă otravă ne-au injectat în vene în ultimele zile.

Acum, în liniște, ar trebui să reflectăm la asta. Azi, când ultima fază a nebuniei e în plină desfășurare, aproape pe nimeni nu mai interesează cine participă la Consiliul European. Toți suntem obosiți, inclusiv actorii. Dacă nu mă credeți, priviți-le fețele. Despre Curtea Constituțională, s-au spus multe. Pe doi dintre judecătorii acuzați îi cunosc personal. Ca atare, nu mi-e teamă să dau dreptate celor care îi acuză. Oare ce nebunie s-ar mai putea declanșa? E singura întrebare care îmi umblă prin cap.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: