Maria Petre

Noi suntem oamenii pe care îi aşteptăm

Archive for the tag “sanatate”

De ce şi despre ce nu am mai scris

Nu am scris nimic după ce m-am întors de la Roma. O lună încheiată. M-am bucurat în tihnă de Eva mică, de copiii mei, de Paşti, de fiecare zi perfectă de primăvară, de fiecare dimineaţă de mai, de vişinul şi de bătrânul salcim înfloriţi pe rând la geamurile mele, de explozia de verde, de soare, de cuibăritul guguştiucilor, de bujori, de iasomie, de socul înflorit. Despre ce ar fi trebuit poate, să scriu, dacă primăvara n-ar fi fost atât de frumoasă?

Despre faptul că nu înţeleg, sub nicio formă, de ce am devenit, brusc, noi, România, de acord cu explorarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică şi de ce ne uităm, inerţi, la protestul oamenilor din Vama Veche?

Sau despre faptul că ne mirăm şi ne oripilăm ca şi cum ne-am trezit dintr-un somn adânc, că în România sunt chemaţi anual la comisiile de expertiză medicală mii de oameni fără mâini sau fără picioare. Numai că asta se întâmpla de ani buni, cu mult înainte de România europeană. Iar aceste comisii, ştie oricine, sunt aceleaşi care îi chinuie pe infirmi dar i-au pensionat medical, pe spagă mai mare decât pensia pe un an, pe multe mii de oameni apţi de muncă. Asta o ştim toţi, guvernanţi, guvernaţi, opoziţie, fiecare din noi cunoaştem oameni în carne şi oase care n-au avut de ales şi au plătit această taxă de tranziţie.

Şi n-am mai scris despre efectele benefice concrete ale descentralizării, atâta câtă avem, după mai bine de 20 de ani de la primele alegeri locale. Dacă, de exemplu, Festivalul Perlea, care se desfăşoară acum la Slobozia, ar fi depins în vreun fel de Ministerul Culturii şi nu de autorităţile locale, n-am fi vorbit de ediţia a 21-a ci ar fi devenit o amintire frumoasă, că multe altele.

Şi-n fine, n-am scris despre ruperea USL despre care se discută aprins în ultimele 2-3 zile. Dacă se va întâmpla, eu nu cred asta, cauza reală va fi toxina periculoasă a coabitării.

Anunțuri

Filipii de iarnă și criza citostaticelor

În tradiție, pe 25 ianuarie, se celebrează Filipii de iarnă sau ziua lupilor. Ea se respectă de veacuri în casele de ciobani și în gospodăriile cu multe animale, pentru a le proteja de lupi. Sunt tot felul de obiceiuri, nu se dă nimic din casă, femeile lipesc gura sobei ca să lege gura lupilor.

Coincidență. Azi, de ziua lupilor a izbucnit o nouă criză a citostaticelor. Știm că lupii omoară mai mult decît mănâncă. La noi, cancerul face la fel, omoară mai mult decât ar omorî dacă nu am avea mereu crize. Generate, după mine, de o lăcomie identică cu cea a lupilor.

Am înțeles că statul român a fost nevoit să-și creeze propria companie pentru că marii furnizori nu sunt interesați să importe citostatice. Nu sunt profitabile! Cât cinism și câtă lăcomie! Noul scandal mi-a amintit de experiența mea directă din anul 2000, când soțul meu a fost diagnosticat cu cancer de pancreas. Medicul oncolog de la Fundeni al cărui nume am reușit să-l uit, a avut grijă să îmi dea împreună cu rețeta de citostatice și un număr de mobil și numele unui distribuitor. În coșmarul pe care îl trăiam, trebuia ca, lună de lună, să sun la acel număr, să alerg la casa de sănătate să iau aprobările și apoi la farmacia pe care mi-o spunea distribuitorul.

Sunt sigură că mii și mii de oameni au trecut și trec prin această experiență traumatizantă. Repet, povestea mea e din 2000, va dați seama cât s-o fi complicat între timp? Cred că trebuie să revenim, cu toții, la condiția de oameni și nu de lupi, să înțelegem  că lăcomia unora ucide. Autoritățile, guvernul, să spună STOP clar oricărei încercări de jaf în sănătate, pe viața și așa chinuită a bolnavului român. Jaf încurajat din multe direcții, inclusiv din spitale și mai ales din minister și de la Casa de sănătate națională.

Adevărul care deschide voința

Sunt foarte bucuroasă că acest lucru, despre care doar citisem, funcționează, se verifică. Sunt foarte bucuroasă să văd că societatea noastră se mișcă, e revoltata, protestează, s-a solidarizat puternic cu Raed Arafat. Zilele trecute am verificat o altă vorbă de duh care spune că succesul are mulți părinți iar înfrângerea e orfană. Am avut un sentiment de profundă revoltă când am auzit un pigmeu politic spunând că SMURD-ul nu este făcut de un om ci aparține statului român. Era clar că succesul, unul din puținele noastre succese de după revoluție, are mulți părinți. Dar, așa cum spuneam în titlu, adevărul deschide voința, chiar și la noi, care păream destul de adormiți. La Târgu Mureș au ieșit în stradă cîteva mii de oameni frumoși care scandează adevărul despre SMURD și despre Raed Arafat. După ce a pus pe piciore un vis în care sigur la început nu credea multă lume, în afară de el, doctorul Arafat a știut să se sacrifice pentru a-și apăra proiectul. Cu aceeași tenacitate cu care un părinte se sacrifică pentru copilul lui. Sacrificiul lui a declanșat energiile în societatea românească, energiile bune care îi pot reda sănătatea. Mulțumim doctore, resuscitarea, socială de data aceasta, a dat rezultate.

Despre autoritatea morală și pigmeii politici

Un autor britanic important vorbește în ultima lui carte de epoca pigmeilor politici, categorie în care îi include pe politicienii născuți după al doilea război mondial, incapabili de a formula o viziune alternativă la criza de societate pe care o traversăm de ceva vreme. Autorul se numește Tony Judt, iar cartea, încă netradusă în română, Ill Fares the Land. Ideea lui de bază e că trebuie să schimbăm felul în care vorbim despre politică și că întrebarea principală pe care trebuie să ne-o punem este «care e scopul societății noastre», pentru ce trăim? De ce trăim în comunitate? Ce trebuie să ofere ea? Judt spune că măsurarea tuturor valorilor în bani este o convenție care nu poate fi aplicată aspirațiilor care țin de scopul unei societăți, iar piețele cu siguranță nu pot determina scopul acestei societăți. Părerea mea e că scopul societății noastre este o viață decentă pentru toți. Dreptul la un sistem de sănătate, la educație, la niște servicii publice care își fac în primul rând datoria este pentru mine implicit. Cine spune că trebuie să înghițim pe nemestecate pilula neoliberală pentru a evita comunismul, este genul de persoană care face ca totalitarismul să fie în continuare posibil. Trebuie să avem curajul aspirațiilor. Să dezbatem.

Așa s-a întîmplat aseară, la o televiziune. Subiectul: noua lege a sănătății și serviciile de urgență. Unul din actori? Raed Arafat. L-am cunoscut în 1996, la el acasă, la Târgu- Mureș. M-a fascinat. Înființase acolo un pui de SMURD. Un fost student străin la medicină  în România a construit admirabil un sistem întreg, un exemplu în regiune, cu răbdare, cu viziune, cu curățenie sufletească. De ce? Pentru că nu a uitat de OAMENI! Am mai vorbit cu el, personal, o singură data, cred că prin iarna 2006-2007, niște prieteni tineri m-au rugat să-i ajut să salveze un nou născut cu probleme de la Baia Mare. Raed Arafat mi-a răspuns la telefon și a transportat micuțul la București. Raed Arafat e autoritatea morală în materie de servicii medicale de urgență în România.

Despre pigmeii politici nu vorbim azi. Îi întreb doar atât: dacă privatizarea sănătății e cum susțin ei, panaceu universal, care sunt beneficiile mele ca cetățean din privatizarea distribuției de gaze și de electricitate? Niște facturi mai mari, mereu mai mari. Dar din privatizarea Petrom? Un preț la pompă mai mare ca în Germania? Nu știu de ce asociez incidentul de aseară cu imaginea bisericii Pantelimon în flăcări, parcă atacul la Arafat și incendiul la turlă acestei biserici nu s-au petrecut întîmplător în același timp.

Update: Un alt comentariu pe aceasta tema de la Vlad Mixich.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: