Maria Petre

Noi suntem oamenii pe care îi aşteptăm

Generația Oxford

Aseară m-am întors cu zborul obișnuit de la Strasbourg. Până la îmbarcare, nimic neobișnuit. Îmbarcarea a mers însă ciudat de greu. Ce să fie? Urc în avion, zona de business plină-ochi. Premierul, ministrul de externe, al transporturilor, consilieri, SPP-isti. Ne salutăm. Merg spre locul meu, rândul 12, locul A la economic. Adică rândul cu ieșirea de urgență, Doamne ferește. Pe jos, numai bagaje. Împotriva oricărei reguli, inclusiv cea a bunului simț. Pe fața stewardeselor nu zâmbet, ci disperare curată. Sus, în locul de bagaje, nu puteai să adaugi nici măcar un pai. Totul arăta ca rata (autobuzul, pentru cei mai tineri) de Grindu-Slobozia înainte de Crăciun sau de Paști, acum 25 de ani.

Decolăm cu mare întârziere și grație echipajului care recuperează o bună parte din ea, aterizăm. Unde credeți? Fix la naiba-n praznic, în dreptul salonului de protocol de la Otopeni. Care salon? Cel cu covor roșu, rămas de la nea Nicu’. Acolo coboară generația Oxford, cu liota lor de aghiotanți. Apoi, pauză. E aproape miezul nopții. Coboară și restul din clasa business, adică deputații europeni. Îi preiau niște microbuze. Coborâm în fine și noi, călătorii obișnuiți. Fix ca din rata de Grindu. Ne preia un autobuz și ne descarcă undeva, la 1 kilometru distanță de controlul de frontieră. Toți suntem plini de nervi. De umilință.

Ieșim, în fine, din aeroport. Polițiști pe șosea la fiecare 500 de metri, plantați acolo cu multe ore înainte, cu siguranță. În curând, ne înghesuie în marginea șoselei sirenele și flash-urile nervoase. Trece în mare viteză coloana. E trecut de miezul nopții. Cum, care coloană? Coloana Oxford. Nu seamănă? Ba da, foarte mult, seamănă cu ce au învățat în România. De la sistemul căruia îi aparțin.

Mama avea o vorbă, pe care n-am înțeles-o pe vremuri foarte bine: “Copiii oamenilor, draci goi”. Încep să o pricep.

Anunțuri

Single Post Navigation

3 thoughts on “Generația Oxford

  1. asa s-au invatat, si nu i-a tras nimeni de maneca. de multe ori am fost martor uimit al servilismului „colegilor” din presa centrala, alteori m-am amuzat cand „marimile” sosite de la Bucuresti holbau ochii cand erau tratate cu „obraznicie” de presa locala ialomiteana. daca in loc sa o frece cu pixelul albastru, televiziunile centrale ar trata (decent) si aceasta problema a girofarului oficial, poate s-ar schimba ceva. dar cand toti stau ca cersetorii, in speranta unui punct de rating in plus, normal ca rozaliii se simt deasupra poporului.

    • Tot mama zicea ca invatul are si dezvat… Toate obiceiurile astea trebuie taxate, nu vad de ce ne-am teme, pana la urma suntem o democratie si toate magariile astea se fac in numele nostru…

  2. bunul simt tine de educatie, nu de functie. nu cred ca se pot dezbara naravurile si aroganta celor care au fost crescuti cu pretentii de descedenti din os domnesc. trist este ca relatiile si pilele functioneaza mai ceva ca pe vremea lui ceausescu, iar sistemul clientelar a anihilat aproape sansele cetatenilor normali, de rand, cu bun simt, seriosi si dispusi sa munceasca.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: